Standarde schimbate privind clădirile noi dar și cele existente 2020

Antonia Popescu |
Data publicării:
Clădirile noi, dar şi cele existente care vor fi supuse unei renovări majore trebuie să respecte
Clădirile noi, dar şi cele existente care vor fi supuse unei renovări majore trebuie să respecte

Clădirile noi, dar şi cele existente care vor fi supuse unei renovări majore trebuie să respecte, din acest an, noi standarde privind temperaturile ideale, calitatea aerului interior, nivelul de zgomot şi iluminatul, pentru a asigura un climat interior sănătos şi confortabil.

Noile standarde naţionale, bazate pe cele europene, au fost elaborate de către Organismul Naţional de Standardizare din România (ASRO), în cadrul programului România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG), potrivit unui comunicat al programului România Eficientă, remis, joi, Agerpres. 

Locuințe de la RA-APPS. Propunere a Ministerului Apărării

Ele sunt obligatorii pentru proiectanţii de clădiri, pentru că eficienţa energetică a clădirii trebuie avută în vedere încă din faza de proiectare, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. De asemenea, standardele trebuie luate în calcul de către auditorii energetici, la evaluarea performanţei energetice a clădirilor.

Noile standarde sunt importante pentru că specifică parametrii care trebuie respectaţi în designul sistemelor de încălzire, răcire, ventilare şi iluminat, pentru a le face mai eficiente energetic şi a creşte gradul de confort în clădiri.

În ceea ce priveşte temperaturile ideale din locuinţe, acestea diferă în funcţie de cameră. Practic, atât în dormitor, cât şi în camera de zi, temperatura optimă ar trebui să fie de 20 grade Celsius. O temperatură mai ridicată ar trebui să fie în baie, mai exact de 22 grade, în timp ce în bucătărie sunt mai mult decât suficiente 18 grade.

În cazul clădirilor de birouri şi al clădirilor administrative, temperatura optimă este tot de 20 grade Celsius, excepţie făcând vestiarele, unde temperatura trebuie să fie de 22 grade.

De asemenea, sunt stabilite şi temperaturile pentru clădirile destinate învăţământului. În sălile de curs, laboratoare, amfiteatre, săli de conferinţe, temperatura optimă este de 18 grade. În camerele de joc din creşe temperatura ideală este de 22 grade, iar în camerele de joc din grădiniţe, de 20 de grade.

În spitale, temperatura din saloanele destinate bolnavilor trebuie să fie de 22 grade, în timp ce în maternităţi aceasta ajunge până la 25 grade Celsius.

"Au existat anterior standarde pentru evaluarea performanţei energetice a clădirilor, dar cerinţa referitoare la construirea exclusivă a clădirilor cu consum de energie aproape zero, inclusiv dotarea acestor clădiri cu surse regenerabile de energie, a necesitat elaborarea unui set nou de standarde, cu metode noi de calcul, care să răspundă noilor cerinţe ale Directivei 2010/31/UE privind performanţa energetică a clădirilor", declară Iuliana Chilea, director general al ASRO, instituţie implicată ca partener în programul România Eficientă.

În plus, este pentru prima oară când standardele europene referitoare la evaluarea performanţei energetice, adoptate ca standarde naţionale, necesită o anexă naţională pentru particularizarea la nivelul fiecărei ţări, în funcţie de condiţiile climatice, tehnice sau economice, a mai explicat Iuliana Chilea.

Pe lângă criteriile naţionale pentru confortul termic, anexa elaborată de ASRO stabileşte şi criteriile de bază pentru calitatea aerului interior şi debitele de ventilare, modul de stabilire a clădirilor puţin şi foarte puţin poluante, criterii pentru iluminare, criterii acustice pentru sistemele interioare, valori recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru calitatea aerului.

De exemplu, clădirea este considerată puţin poluantă dacă majoritatea materialelor din interior prezintă emisii reduse. Materialele care au emisii reduse sau foarte reduse sunt piatra, sticla, ceramica şi metalul netratat, ce nu prezintă emisii în aerul interior.

Standardele sunt deja în vigoare şi vor fi obligatorii după publicarea "Metodologiei de calcul al performanţei energetice a clădirilor", reglementare a cărei elaborare este în sarcina Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi care va fi publicată în acest an.

Eficienţa energetică în clădiri reprezintă una dintre modalităţile cele mai eficace pentru creşterea economiilor de energie, iar renovarea clădirilor existente şi construcţia unor clădiri noi sustenabile pot conduce la economii semnificative. În plus, clădirile cu o performanţă energetică ridicată mai oferă şi alte avantaje, de la confortul locatarilor, impactul redus asupra mediului, până la facturi mai mici pentru încălzire şi răcire.

România Eficientă este un proiect privat, de interes public naţional, derulat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat cu OMV Petrom, companie care contribuie financiar cu o sponsorizare a programului în valoare de 4 milioane de euro până în 2022.

Proiectul a demarat în vara anului 2019 şi constă în derularea unui program naţional multianual de eficienţă energetică, cel puţin până în 2022.

România Eficientă îşi propune să sprijine atingerea ţintelor de eficienţă energetică ale României stabilite prin Directivele UE pentru anul 2030 în privinţa reducerii emisiilor de carbon şi a creşterii eficienţei energetice, atât prin campanii de informare şi educare, cât şi prin realizarea unor proiecte concrete de renovare profundă a unor clădiri publice, în diferite regiuni ale ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9751
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.5879
Diferența 0.0107
Zi precendentă 4.5772
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9751 RON
USD flag1 USD = 4.5879 RON
GBP flag1 GBP = 5.8059 RON
CHF flag1 CHF = 5.0460 RON
AUD flag1 AUD = 3.0532 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3641 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4276 RON
SEK flag1 SEK = 0.4268 RON
XAU flag1 XAU = 351.6538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 306949.92RON
1 ETH = 14125.09RON
1 LTC = 380.38RON
1 XRP = 2.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17362.79 1.00%
BET-BK 3200.10 1.60%
BET-FI 59256.97 0.72%
BET-NG 1238.88 1.07%
BET-TR 36708.39 0.99%
BET-TRN 35805.45 0.99%
BET-XT 1476.03 1.07%
BET-XT-TR 3080.53 1.06%
BET-XT-TRN 3010.18 1.06%
BETAeRO 1051.33 1.62%
BETPlus 2564.36 1.00%
RTL 38110.32 1.02%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Mircea Coșea: BNR a ajuns un alergător singur de cursă lungă

Banca Națională a României a transmis luni, 13...

Parc industrial / FOTO: Freepik

Șanse bune pentru România. Parcurile industriale, o miză de 10 miliarde de euro

România are toate șansele să devină un...

Bogdan Chirieac

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel