Ghid pentru antreprenori: Ce opțiuni ai dacă pragul capitalului social creşte la 8.000 lei

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Propunerea Guvernului de a ridica pragul minim la 8.000 lei readuce în prim-plan întrebarea fundamentală: vorbim despre o fundație a încrederii în mediul de afaceri sau despre o barieră în plus pentru cei care își doresc să pornească o afacere?

“Fiind consultant de afaceri, susțin nevoia de a crește încrederea dintre participanții la activitatea economică. Propunerea Guvernului de a ridica capitalul social minim la 8.000 lei pentru SRL-uri merge clar în această direcție de a avea reguli clare privind o capitalizare minimă și o baza de îndestulare pentru creditori, dar efectele ei trebuie înțelese lucid și comparate cu ceea ce fac alte state”, spune consultantul de business Florin Leucă, care a oferit consultanță de business pentru peste 100 de firme din România, Londra și Viena. Specialistul a făcut o analiză comparativă a capitalului social în statele UE și G7, într-o analiză pe care o puteţi citi în rândurile de mai jos.

 

Analiză comparativă cu statele din UE și G7

În timp ce Germania, Austria, Suedia și Danemarca păstrează praguri semnificative, trendul european din ultimii 15 ani a fost acela de eliminare sau reducere drastică a capitalului social minim (exemple elocvente fiind Franța, Spania, NL, Belgia, Finlanda, Cehia, UK). Propunerea României de aproximativ 1.600 de euro ne situează peste media UE, dar mult sub Germania (raport de 1 la 15), iar comparativ cu media G7 ne poziționează mai restrictiv decât SUA, UK, Canada, Japonia.

 

Pe de o parte, capitalul social minim reduce ,,firmele de carton” și constituie o garanție pentru creditori și bănci, un pas spre normalitate și credibilitate într-o societate dominată de lipsa încrederii. Pe de altă parte, se creează o barieră la intrarea în antreprenoriat care poate descuraja potențialul antreprenor, poate amâna deschiderea afacerii sau îl poate împinge spre alte forme de organizare fără capital (PFA/ II), cu alte compromisuri de risc fiscal și juridic (patrimoniul personal fiind expus, spre deosebire de SRL, unde răspunderea este limitată de regulă la patrimoniul societății).

Recomandări pentru antreprenori și viitorii antreprenori

 

Plan de conformare pe 12-24 de luni (dacă rămâne regula tranzitorie):

Antreprenorii pot elabora un calendar intern de majorare a capitalului (de exemplu, în două tranșe a câte 4.000 lei sau trimestrial, câte 2.000 lei), recomandă consultantul de business Florin Leucă. Aceștia pot economisi suma într-un cont dedicat până la formalitățile ONRC.                                                                                                                       

Alegerea tipului de aport:

Numerar, cel mai simplu și rapid.

În natură, util dacă asociații au deja echipamente, mijloace fixe, dar trebuie ținut cont de necesitatea evaluării bunurilor de un expert conform Legii societăților comerciale și indicațiilor ONRC.

Transformarea împrumuturilor asociaților în aport la capital:

Dacă firma a beneficiat deja de împrumuturi de la asociați, contabilul poate înregistra conversia în capital social sau prime de capital, astfel consolidând bilanțul și credibilitatea firmei.

Alternativa pentru a începe afacerea fără o investiție de 8.000 lei:

Dacă 8.000 lei reprezintă un efort prea mare la început de drum antreprenorial, atunci opțiunea de PFA/ II este mai potrivită pentru validarea pieței, iar odată ce afacerea prinde tracțiune se poate face tranziția spre SRL, cu o capitalizare corespunzătoare. Multe alte state exact asta încurajează: un start rapid și capitalizare odată cu dezvoltarea afacerii.   

Politici de risc și instrumente financiare pentru sustenabilitatea afacerii:

Totodată, stabilirea unor politici de risc clare (limite de credit pe client, termene de scadență care să asigure fluxul de numerar, penalități aplicate consecvent), dar și apelarea la soluții moderne precum factoring-ul și asigurarea de credit comercial, oferă antreprenorilor protecție, predictibilitate și siguranță.

***

În concluzie, ar trebui să ne amintim faptul că societatea cu răspundere limitată s-a născut în secolul al XIX-lea ca o ficțiune juridică pentru a separa patrimoniul personal de cel al afacerii și pentru a evita situațiile dramatice ale celor care nu reușeau în afaceri, sfârșind în închisorile datornicilor. Acest mecanism le-a permis oamenilor cu spirit antreprenorial să își asume riscuri calculate și să inoveze, știind că prejudiciul maxim pe care l-ar putea suferi este limitat la capitalul investit în societatea comercială.

Astăzi, dezbaterea publică despre capitalul social minim de 8.000 lei pentru SRL se înscrie exact în această logică: statul și partenerii comerciali solicită o garanție minimă de seriozitate și responsabilitate. În același timp, antreprenorii au nevoie ca această regulă să nu fie una disproporționată, pentru a nu transforma protecția creditorilor într-o barieră excesivă la intrarea în antreprenoriat.

Adevărata miză este chiar echilibrul dintre libertatea de a începe o afacere și responsabilitatea față de partenerii comerciali și societate în ansamblul său. Dacă echilibrul este respectat, atunci capitalul social minim, împreună cu practicarea unor politici de risc sănătoase și utilizarea unor instrumente moderne de finanțare, vor pune fundamentele unei economii bazate pe încredere și dezvoltare sustenabilă.

***

Florin Leucă este consultant de business, cu un MBA la prima școală de business din lume, coach certificat de afaceri și de echipe în ICF.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0573
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0588
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0014
Zi precendentă 4.3326
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0611 RON
USD flag1 USD = 4.3462 RON
GBP flag1 GBP = 5.8679 RON
CHF flag1 CHF = 5.3836 RON
AUD flag1 AUD = 2.7972 RON
DKK flag1 DKK = 0.6780 RON
CAD flag1 CAD = 3.1324 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0295 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4533 RON
XAU flag1 XAU = 464.7759 RON
Monede Crypto
1 BTC = 494522.67RON
1 ETH = 18357.39RON
1 LTC = 500.33RON
1 XRP = 12.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20750.290.65%
BET-BK3982.770.30%
BET-EF1125.450.74%
BET-FI68351.57-0.66%
BET-NG1509.050.73%
BET-TR48150.370.64%
BET-TRN46555.210.64%
BET-XT1768.960.52%
BET-XT-TR4019.110.52%
BET-XT-TRN3895.890.52%
BETAeRO955.250.98%
BETPlus3040.830.62%
RTL46369.490.69%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu, despre recesiune: Este o boală prin care trebuie să trecem

Datele publicate de INS arată  o creștere de...

Oameni pe strada

FT: România riscă să repete colapsul din 2010

Guvernul de la București a dat startul...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel