La fiecare criză, Guvernul promite o nouă lege a salarizării. De ce nu au reușit în 2009?

Guvernul redeschide dosarul sporurilor la stat. Reforma salarizării reia o promisiune făcută încă din criza din 2009.

Guvernul pregătește o nouă lege a salarizării în sistemul public, iar una dintre cele mai sensibile mize este reducerea rolului sporurilor în veniturile bugetarilor. Oficial, obiectivul este corectarea dezechilibrelor dintre angajați care au aceeași pregătire, aceeași muncă și responsabilități comparabile, dar ajung să primească salarii foarte diferite din cauza sporurilor, indemnizațiilor și excepțiilor acumulate de-a lungul anilor.

Tema nu este nouă. România a mai încercat să rezolve problema salarizării bugetare în perioada crizei economice din 2009-2010, când a fost adoptată Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 762 din 9 noiembrie 2009, avea ca scop declarat instituirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar. Practic, statul încerca atunci să pună ordine într-un sistem în care veniturile nu mai erau determinate doar de salariul de bază, ci și de o serie întreagă de sporuri, compensații și drepturi speciale.

Noua discuție apare într-un context bugetar tensionat, în care cheltuielile de personal ale statului sunt privite tot mai atent, iar reforma salarizării este legată și de angajamentele asumate de România prin PNRR. Deși proiectul se află încă în lucru și poate suferi modificări, direcția anunțată este clară: sporurile ar urma să fie reduse, limitate și mai strict controlate.

Ce vrea să schimbe noua lege a salarizării

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, noua lege a salarizării ar urma să limiteze suma sporurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor la 20% din suma salariilor de bază, soldelor de funcție, salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare, după caz, la nivel de ordonator principal de credite. În actuala legislație, respectiv Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, limita generală este de 30%.

Printre modificările discutate se află eliminarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, care în prezent poate ajunge până la 300 de lei brut, dar și eliminarea indemnizației de hrană prevăzute de actuala lege a salarizării. De asemenea, proiectul ar urma să regândească tratamentul unor drepturi salariale care au devenit, în timp, surse de diferențe mari între instituții.

Nu toate sporurile ar urma să dispară. Proiectul păstrează, potrivit informațiilor apărute până acum, unele drepturi legate de activități specifice. De exemplu, ar urma să rămână sporul pentru control financiar preventiv, majorarea pentru personalul implicat în proiecte finanțate din fonduri europene sau externe și sporurile prevăzute de Codul muncii pentru munca de noapte, ore suplimentare, activitatea prestată în weekend sau în zilele de sărbătoare legală.

Diferența majoră ar fi însă că sporurile nu ar mai trebui să funcționeze ca o a doua grilă salarială, paralelă cu salariul de bază. Guvernul încearcă să mute centrul de greutate către salariul de bază și către o ierarhizare mai clară a funcțiilor.

Problema veche din 2009: salarii mici pe hârtie, venituri umflate prin sporuri

Discuția de acum seamănă izbitor cu cea din perioada crizei financiare. Prin Legea-cadru nr. 330/2009, statul a încercat să unifice salarizarea bugetară și să stabilească drepturile salariale exclusiv prin lege. Era o reacție la un sistem în care fiecare categorie profesională își construise, prin acte normative succesive, propriile drepturi suplimentare.

Legea 330/2009 a fost urmată de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Aceasta a reluat ideea unui sistem unitar și a introdus explicit principii precum echitatea, coerența și remunerația egală pentru muncă de valoare egală. Cu alte cuvinte, principiul invocat astăzi de Guvern - angajați cu aceeași muncă și aceeași pregătire să fie plătiți similar - nu este o noutate legislativă, ci o promisiune repetată de mai bine de 15 ani.

Legea 284/2010 stabilea că sistemul de salarizare trebuie să țină cont de responsabilitățile postului, munca depusă, cantitatea și calitatea acesteia, importanța socială a muncii, condițiile concrete de desfășurare a activității și rezultatele obținute. Tot această lege includea în sistemul de salarizare salariile de bază, soldele, indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi în bani sau în natură.

Cu toate acestea, reforma nu a produs o simplificare definitivă. În anii următori, salarizarea bugetară a fost afectată de înghețări, prorogări, excepții, majorări sectoriale și derogări. Practic, deși principiul unificării a rămas în legislație, aplicarea lui a fost fragmentată.

Legea 153/2017 a promis din nou ordine în sistem

O nouă încercare de a regla salarizarea bugetară a venit prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Aceasta este legea aflată în prezent la baza sistemului de salarizare din sectorul public. Actul normativ a păstrat ideea salarizării unitare și a introdus o limită pentru sporuri: suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor nu poate depăși, în principiu, 30% din suma salariilor de bază la nivel de ordonator principal de credite.

În practică însă, această limită nu a eliminat diferențele. În unele instituții, sporurile au rămas consistente, în timp ce în altele veniturile au fost mult mai apropiate de salariul de bază. De aici a apărut una dintre cele mai frecvente nemulțumiri din sistem: două persoane cu aceeași funcție sau cu atribuții apropiate pot avea venituri diferite, în funcție de instituția în care lucrează, de condițiile încadrate ca fiind speciale sau vătămătoare ori de drepturile negociate și menținute în timp.

Aceasta este, de fapt, problema pe care Guvernul spune că vrea să o rezolve acum. Nu doar nivelul cheltuielilor cu salariile este în discuție, ci și modul în care acestea sunt distribuite.

De ce sporurile au devenit miza principală

Sporurile au fost folosite ani la rând ca instrument de completare a veniturilor, mai ales în perioade în care salariile de bază au fost înghețate sau majorările directe erau greu de susținut politic și bugetar. În timp, ele au ajuns să modifice puternic ierarhia reală a veniturilor din sistemul public.

Astfel, salariul de bază nu mai spune întotdeauna cât câștigă efectiv un bugetar. Venitul final poate fi influențat de sporuri pentru condiții de muncă, sporuri pentru proiecte, indemnizații, norme de hrană, compensații sau alte drepturi. Tocmai această structură face ca reforma să fie dificilă: orice reducere a sporurilor este percepută de angajați ca o scădere de venit, chiar dacă Guvernul vorbește despre echitate și reașezarea grilei.

Noua lege încearcă să înlocuiască parțial logica sporurilor automate cu o formulă în care salariul de bază contează mai mult, iar premiile de performanță sunt acordate doar în anumite condiții. Potrivit proiectului discutat, premiile de performanță nu ar urma să fie acordate automat, ci în baza unor criterii stabilite la nivelul instituției, în limita fondurilor prevăzute.

De ce reforma poate produce tensiuni

Pentru angajații din sistemul public, miza este simplă: dacă sporurile dispar sau sunt plafonate mai dur, venitul lunar poate fi afectat. Chiar dacă proiectul promite reașezarea grilei și menținerea unor drepturi esențiale, orice reformă de acest tip produce tensiuni, mai ales în instituțiile unde sporurile au devenit parte importantă a câștigului lunar.

Pentru stat, miza este diferită: controlul cheltuielilor de personal și eliminarea diferențelor greu de justificat. Într-un sistem ideal, salariul ar trebui să reflecte funcția, responsabilitatea, pregătirea, complexitatea muncii și rezultatele. În sistemul real, însă, venitul final a ajuns de multe ori să reflecte mai ales capacitatea unei categorii profesionale sau a unei instituții de a obține și păstra sporuri.

Aceasta este explicația pentru care noua lege a salarizării nu este doar o reformă tehnică. Ea atinge direct veniturile a sute de mii de angajați și redeschide o dispută veche: cât trebuie să cântărească salariul de bază și cât trebuie să cântărească sporurile în plata unui angajat la stat.

O promisiune reluată după 15 ani

Privită în perspectivă, noua lege a salarizării reia o promisiune făcută încă din criza din 2009: simplificarea sistemului, eliminarea dezechilibrelor și plata egală pentru muncă egală sau de valoare egală. Legea 330/2009, Legea 284/2010 și Legea 153/2017 au urmărit, fiecare în felul său, același obiectiv. Faptul că Guvernul pregătește acum o nouă lege arată că problema nu a fost rezolvată.

Diferența este că actuala reformă vine într-un moment în care presiunea pe buget este mai mare, iar angajamentele asumate prin PNRR impun o reașezare a sistemului de salarizare publică. Dacă noua lege va reuși să reducă inechitățile sau va produce doar o nouă rundă de nemulțumiri depinde de modul în care vor fi stabilite grilele, de câte excepții vor fi păstrate și de felul în care Guvernul va compensa eventualele pierderi de venit.

Istoria ultimilor 15 ani arată însă că simpla scriere a unei legi nu este suficientă. România a mai avut legi ale salarizării unitare. Problema a fost, de fiecare dată, aplicarea lor până la capăt.