Negocierile pe marginea noii Legi a salarizării au produs, discret, o mutare de proporţii, în condiţiile în care plafonul de cheltuieli suplimentare acceptat pentru reforma salarizării bugetarilor a urcat de la aproximativ 8 miliarde de lei la 12,1 miliarde de lei, susţine consultantul financiar Adrian Negrescu.
"Negocierile pe marginea noii Legi a salarizării au produs, discret, o mutare de proporţii: plafonul de cheltuieli suplimentare acceptat pentru reforma salarizării bugetarilor a urcat de la aproximativ 8 miliarde de lei la 12,1 miliarde de lei. Altfel spus, discuţia publică a trecut de la un impact deja greu de digerat în 2027 la unul cu 4 miliarde de lei mai mare, fără ca undeva în spaţiul public să fi apărut un răspuns clar la întrebarea esenţială: de unde vin aceşti bani suplimentari, în condiţiile în care ţinta de deficit este una foarte clară?", arată Negrescu, într-o postare publicată marţi pe pagina sa de Facebook.
El aminteşte, astfel, că pentru 2026, România are asumată o ţintă de deficit de 6,2% din PIB, după un 2025 încheiat cu un deficit de 7,65% din PIB - cel mai ridicat din Uniunea Europeană cu doi ani în urmă, aflat acum într-o corecţie dificilă, negociată cu Comisia Europeană printr-un plan fiscal pe şapte ani.
Potrivit economistului, România se află încă în procedură de deficit excesiv, iar orice abatere de la traiectoria de ajustare convenită riscă să pună din nou sub semnul întrebării credibilitatea fiscală a României.
"Chiar dacă am scăpat de evaluarea Moody's şi Fitch, urmează S&P în octombrie, iar în 2027 o luăm din nou de la capăt. Altfel spus nu poţi adăuga brusc 4 miliarde de lei la o cheltuială rigidă - salariile bugetarilor sunt, prin natura lor, o cheltuială permanentă, nu una punctuală - fără să arăţi, concret, ce se reduce în altă parte sau ce venituri suplimentare acoperă diferenţa", a explicat sursa citată.
Cheltuielile de personal din sectorul public au ajuns deja la peste 166 de miliarde de lei anual, înainte de impactul noii legi, iar România ocupa, în anii anteriori, primul loc în UE la ponderea cheltuielilor salariale bugetare în veniturile statului, atrage atenţia Adrian Negrescu. Adăugarea a încă 12 miliarde de lei peste această bază, fără o sursă de finanţare explicită, transformă promisiunea într-un risc fiscal amânat, nu rezolvat, susţine el.
Proiectul a fost amânat aproape patru ani, a trecut prin variante succesive în care impactul bugetar a crescut de fiecare dată când negocierile politice cu sindicatele sau cu anumite categorii profesionale (cazul apărării fiind edificator) au cerut concesii suplimentare.
Fiecare rundă de negociere a adăugat, nu a scăzut, din factura finală. Dacă acest tipar se repetă şi după intrarea legii în vigoare - programată pentru 1 ianuarie 2027 - riscul unui impact anual tot mai mare în anii următori nu mai este o ipoteză, ci o continuare logică a felului în care s-a construit deja acest proiect, a mai precizat consultantul.
"Mai grav: legea, în forma actuală, devine o obligaţie moştenită de guvernele viitoare. Cine va veni la putere după actualul Executiv va trebui să găsească, simultan, resursele pentru aceste plăţi suplimentare uriaşe şi să menţină ţinta de reducere a deficitului sub 3% din PIB, angajament asumat pe termen lung faţă de Comisia Europeană. Fără o soluţie de finanţare articulată acum, problema nu dispare - doar se transferă în timp, către un moment în care marja de manevră fiscală va fi, cel mai probabil, şi mai mică decât este astăzi", a mai precizat acesta.
Pe de altă parte, însă, dacă legea salarizării unitare nu este adoptată şi promulgată până la 31 august, România riscă să piardă 770 de milioane de euro din fondurile europene aferente cererilor de plată aflate în curs - o sumă pe care Guvernul nu îşi permite să o piardă, mai ales în actualul context bugetar.
"Această presiune explică graba cu care s-a ajuns la un acord politic pe o sumă mai mare decât cea discutată iniţial: miza nu mai este doar reforma salarizării în sine, ci evitarea unei pierderi de fonduri europene deja negociate şi aşteptate. Practic, tot acest "tam-tam" din jurul legii salarizării ascunde o negociere pe două fronturi simultane: pe de o parte, presiunea sindicatelor şi a partidelor politice de a evita îngheţarea sau reducerea veniturilor pentru anumite categorii de bugetari (cazul apărării arată clar cât de uşor cedează Guvernul la această presiune), iar pe de altă parte, obligaţia de a respecta un termen european strict, sub ameninţarea pierderii unor fonduri deja calculate în buget. Rezultatul este un compromis care mulţumeşte pe termen scurt ambele tabere - politicieni şi parteneri sociali -, dar lasă nerezolvată întrebarea de fond: cine plăteşte, de fapt, diferenţa, şi cât de sustenabil este acest angajament pentru finanţele publice ale României în anii care urmează", a subliniat Adrian Negrescu.
Liderii partidelor politice discută, de câteva zile, posibilitatea încheierii unui acord politic pentru ca proiectul noii legi a salarizării din sistemul public să poată fi adoptat şi promulgat înainte de 31 august, termenul limită din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
