Ce se întâmplă cu banii românilor din Pilonul II de pensii

pensie-dosar-pensionare_75618700
Dosar. Foto: Pexels.com
Peste 8,5 milioane de români contribuie la Pilonul II.

Fondurile de pensii private obligatorii administrau, la sfârșitul lunii iulie 2026, active în valoare totală de 246,8 miliarde de lei, în creștere cu 39% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Conform raportului instituției, 95% din investițiile realizate de fondurile de pensii administrate privat erau plasate în active românești, majoritatea denominate în lei. O parte importantă a acestor investiții este reprezentată de titluri de stat și de acțiuni listate la Bursa de Valori București.

În luna iulie 2026, contribuțiile virate către fondurile de pensii private obligatorii s-au ridicat la 2,01 miliarde de lei, contribuția medie fiind de 437 de lei.

Titlurile de stat reprezentau, la finalul lunii iulie, cea mai mare componentă a activelor, cu o valoare de 152,09 miliarde de lei, echivalentul a 61,6% din total. Acestea erau urmate de acțiuni, în valoare de 75,51 miliarde de lei, reprezentând 30,6% din active, de obligațiunile corporative, cu 7,66 miliarde de lei (3,1%), și de fondurile de investiții, cu 7,19 miliarde de lei (2,9%).

La sfârșitul lunii iulie 2026, numărul participanților la fondurile de pensii private obligatorii depășea 8,5 milioane, ajungând la 8.553.656 persoane, potrivit ASF.

În cadrul Pilonului II funcționează în prezent fondurile de pensii Aripi, AZT Viitorul Tău, BCR, BRD, Metropolitan Life, NN și Vital.

Actualitate Vezi toate articolele
x close