Bani DISPĂRUŢI din contul de pensii. Elena Cristian: În ritmul acesta, în doi ani nu mai am niciun leu

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Foarte mulţi români se plâng de faptul că le-a scăzut suma pe care o dețin în conturile de pensie privată pilon II. Elena Cristian, analist economic, a povestit că i-au dispărut câteva mii de lei din fondul de pensii la care contribuie. 

"Vă prezint situaţia mea. În decurs de trei luni, de la 56.000 de lei câţi aveam, mai am 53.000 de lei. Deci am pierdut 3.000 de lei. Mă uitam acum... nu are nicio treabă inflaţia. Oamenii aceştia investesc în titluri de stat, iar dobânzile la acestea sunt din ce în ce mai mari, deci ar trebui să fie garantat un randament, aşa cum este garantat la pilonul 3. Dacă pierd 3.000 de lei în trei luni, păi în doi ani nu mai am niciun ban", a atras atenţia Elena Cristian.

"Ideea este că nu există niciun fel de reacţie a instituţiilor care se ocupă cu reglementarea acestei pieţe. ASF-ul se ocupă cu asta şi ar trebui să aibă o poziţie publică şi să explice ce se întâmplă aici şi cum este posibil ca în timp ce se plătesc aceleaşi comisioane către aceste şapte fonduri investiţiile sunt din ce în ce mai nerentabile. (...) Deci de la 56.611 am ajuns la 53.000...", a mai afirmat Elena Cristian, luni seara, la România TV. 

 

Citeşte şi: Elena Cristian, despre frauda de la BRD Fond de Pensii: Mă întreb când se va mai întâmpla

 

Elena Cristian a vorbit despre frauda surprinzătoare de la BRD Fond de Pensii. Analistul a explicat că: ”Vorbim despre pilonul doi din 2008. La Pilonul II și Pilonul III, opt milioane de români sunt pe cele două zone și peste patru milioane de români la Pilonul II. O parte importantă din contribuția de pensii pe care o plătim noi către statul român merge către acest pilonul II de pensii, către cele șapte fonduri de administrare și către cei 300 de angajați ai celor șapte fonduri de administrare”, a spus Elena Cristian.

Analistul a continuat spunând că: ”Ce mă șochează pe mine este această fraudă pe Pilonul II. Deci, trei ani de zile, doi angajați cu niște complici au furat 23 de milioane de lei, aproape cinci milioane de euro și nimeni nu s-a prins. Adică nu se face anual vreun audit? Nu vorbim de 5 lei, de 10 lei, de 100 de lei, care s-au luat din pușculiță ci de 23 de milioane. Vorbim despre o reacție slab argumentată de către acționarul majoritar, de către unul dintre acționarii acestui fond de pensii și vorbim despre o mare umbră aruncată asupra Pilonului II, pentru că stai și te întreb când se mai poate întâmpla”, s-a întrebat Elena Cristian.

Pe de altă parte, Elena Cristian, vorbind despre profitabilitatea acestor fonduri de pensii, a spus că ”Fondurile sunt destul de limitate în investiții, dar s-a dovedit că și această limitare nu-i deloc profitabilă și că această scădere vine în mare parte din titlurile de stat, respectiv această scădere de 6% înregistrată în primele cinci luni ale anului în condițiile în care 60% din plasamente sunt în titluri de stat”.

O veste proastă pe care Elena Cristian a dat-o este că ”[...] se are în intenție naționalizarea acestui pilon și întoarcerea banilor către stat. Există undeva un proiect în acest sens. Până ajungi la pensie, nu-ți mai iei banii. Și oricum, vorbim 2008-2022, de 14 ani de acest comision foarte mare, pe care l-am plătit noi toți, 115 milioane de euro comisioane pentru cei 300 de angajați care lucrează la aceste șapte fonduri de administrare a pensiilor private. Conform calculelor, am dat cam 400.000 de euro într-un an. 400.000 de euro pentru un angajat ca să administreze banii, banii românilor, banii statului, că până la urmă sunt banii pe care-i plătim la contribuțiile de stat și care merg într-un procent acolo”, a mai spus Elena Cristian.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9762
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9758
USD
Azi 4.6699
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6712
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9762 RON
USD flag1 USD = 4.6699 RON
GBP flag1 GBP = 5.7698 RON
CHF flag1 CHF = 5.1198 RON
AUD flag1 AUD = 3.0092 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.4052 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 344.5697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 311209.89RON
1 ETH = 15094.42RON
1 LTC = 402.64RON
1 XRP = 2.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16864.29 -0.09%
BET-BK 3105.65 -0.03%
BET-FI 60119.58 0.02%
BET-NG 1203.47 0.10%
BET-TR 34991.35 -0.09%
BET-TRN 34184.84 -0.09%
BET-XT 1436.79 -0.09%
BET-XT-TR 2947.66 -0.09%
BET-XT-TRN 2884.55 -0.09%
BETAeRO 1054.01 -0.36%
BETPlus 2491.73 -0.14%
RTL 37038.36 -0.05%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel