Drepturile salariale câștigate în instanță, înaintea pensiei sau în 6 luni pentru cei deja pensionaţi. Proiect adoptat de Senat

bancnote lei bani
Foto: DCBusiness
Un proiect de lege adoptat de Senat și trimis la Camera Deputaților propune ca anumite drepturi salariale câștigate în instanță să fie plătite integral înainte de pensionare.

A fost adoptat de Senat şi a ajuns acum la Camera Deputaţilor - cameră decizională - un proiect de Lege pentru completarea art.XXIII din Legea nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Concret, prezenta inițiativă legislativă are ca obiect completarea art. XXIII din Legea nr. 141/2025, în vederea înlăturării efectelor disproporţionate generate de aplicarea uniformă a mecanismului de eşalonare a plăţii drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive.

"Deşi instituită pentru a răspunde unor exigenţe de disciplină bugetară, eşalonarea pe o durată extinsă, asociată suspendării executării silite, diminuează caracterul efectiv al drepturilor recunoscute, în special atunci când momentul valorificării acestora are consecinţe directe asupra altor drepturi de natură socială.

Aceste efecte sunt accentuate în cazul persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare sau care se află deja la pensie, întrucât întârzierea plății drepturilor salariale afectează în mod direct stabilirea şi cuantumul pensiei. În lipsa valorificării integrale a acestor venituri la momentul relevant, se produce o diminuare definitivă a drepturilor de asigurări sociale, care nu poate fi compensată prin mecanismul dobânzii legale. În acest context, aplicarea nediferențiată a eşalonării conduce la un tratament inechitabil pentru o categorie aflată într-o situaţie juridică distinctă", explică iniţiatorii proiectului de lege în expunerea de motive.

Modificările propuse

Pentru corectarea acestei disfuncționalităţi, se propune instituirea unei derogări limitate, prin introducerea alin. (1¹), care permite plata integrală a drepturilor restante până la momentul depunerii dosarului de pensionare, respectiv plata integrală într-un termen de maximum 6 luni de la pronunţarea hotărârii definitive pentru persoanele deja pensionate. Soluția legislativă asigură valorificarea efectivă a drepturilor recunoscute de instanță, fără a afecta mecanismul general de eşalonare aplicabil celorlalte categorii de beneficiari.

Prin această intervenţie se realizează un echilibru adecvat între obiectivele de stabilitate bugetară şi necesitatea protejării efective a drepturilor patrimoniale, fiind consolidat caracterul efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi asigurată coerența reglementării în raport cu finalitatea drepturilor de asigurări sociale.

Forma adoptată de Senat poate fi consultată aici. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close