Ministrul Muncii vrea mai puține SPORURI. ”Ne dorim să venim cu o normă mai clară”

Angajați
Angajați

Simona Bucura-Oprescu spune că sporurile nu se acordă pentru angajat, ci pentru condițiile de muncă. 

Anvelopa pentru sporuri ar urma să fie scăzută de la 30% la 20% prin noua Lege a salarizării, intenţia fiind aceea de a avea cât mai puţine sporuri, a declarat, luni seara, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

"Dacă până acum aveam plafon de 30% ca anvelopă de sporuri la nivel de instituţie, acum vor putea fi acordate maxim sporuri de până la 20% pentru angajaţi. Este unul dintre cele patru principii pe care Comisia Europeană le-a impus. Primul dintre ele este cel al ierarhizării. Suntem obligaţi să respectăm atât în interiorul familiilor ocupaţionale ierarhizare, dar şi între familiile ocupaţionale, iar nivelul maxim să fie 12, adică salariul preşedintelui. Nimeni nu poate depăşi salariul preşedintelui. Un alt principiu este cel legat de maximum 20% sporuri. Ne dorim să nu mai avem discrepanţele pe care le-am văzut, fiindcă adesea s-a discutat în mediul public de situaţii în care prin sporuri ajungem la anumite categorii să avem venituri mai mari decât veniturile unora dintre cei aflaţi pe un nivel de coeficient pe scară de ierarhizare mai sus. Şi atunci, fiindcă am avut o lege bună, Legea salarizării 153/2017, dar din păcate de foarte multe ori aplicarea a fost greşită, ne dorim ca în noua lege a salarizării să învăţăm din greşelile trecutului şi să venim cu o normă mai clară. Ne dorim să avem cât mai puţine sporuri", a explicat ministrul Muncii la Digi 24.

Ea a adăugat că în România nu avem spor de calculator, dar avem spor de condiţii vătămătoare, însă doar după o analiză a Direcţiei de Sănătate Publică sau a unui institut specializat.

"Sporurile nu se acordă pentru angajat, sporurile se acordă pentru condiţiile de muncă. Adică foarte simplu: dacă avem un medic care îşi desfăşoară munca la unitatea de primiri urgenţe sau un medic ATI pentru faptul că este în urgenţă, pentru perioada în care este în serviciu, este la urgenţă, doar pentru acea perioadă îşi primeşte sporul. Dacă un medic cu specializarea de medicină de urgenţă nu lucrează, deci locul unde îşi desfăşoară activitatea nu este la urgenţă, nu beneficiază de acest spor", a precizat Simona Bucura-Oprescu.

De asemenea, aceasta a menţionat că un alt principiu, cerut de Comisia Europeană, este grila pentru administraţia publică locală şi, nu în ultimul rând, ideea de a introduce performanţa şi "posibilitatea de a avea o parte fixă şi o parte variabilă a remuneraţiei prin care să premiezi performanţa".

Citește și Noua lege a salarizării merge la verificat la Banca Mondială

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9677
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9675
USD
Azi 4.6717
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.6709
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-09-2023
EUR flag1 EUR = 4.9677 RON
USD flag1 USD = 4.6717 RON
GBP flag1 GBP = 5.7103 RON
CHF flag1 CHF = 5.1335 RON
AUD flag1 AUD = 2.9996 RON
DKK flag1 DKK = 0.6662 RON
CAD flag1 CAD = 3.4665 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0314 RON
NOK flag1 NOK = 0.4342 RON
SEK flag1 SEK = 0.4227 RON
XAU flag1 XAU = 288.7148 RON
Monede Crypto
1 BTC = 122691.27RON
1 ETH = 7421.65RON
1 LTC = 300.90RON
1 XRP = 2.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.94% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.40%
6 luni: 6.50%
12 luni: 6.63%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 14288.10 -1.02%
BET-BK 2619.20 -0.83%
BET-FI 53077.04 -0.26%
BET-NG 1064.23 -0.81%
BET-TR 28809.93 -1.02%
BET-TRN 28213.63 -1.02%
BET-XT 1229.74 -0.86%
BET-XT-TR 2463.71 -0.86%
BET-XT-TRN 2415.77 -0.86%
BETAeRO 908.19 -0.24%
BETPlus 2123.68 -1.03%
RTL 30800.21 -1.11%

Opinii

Profesorul de economie, Mircea Coșea
Siemens Energy înregistrează pierderi uriașe datorită unor problemele cu turbinele eoliene
Profesorul de economie, Mircea Coșea

S-a reinventat meseria de ”socotitor”

Puțină istorie: prin anii ”50, în prima fază a...

Comunicate de presa

Turist. Foto: Pexels.com

Turism. Topul destinațiilor de toamnă 2023

Topul preferințelor turiștilor vizează Asia,...

CEC Bank lansează un nou produs destinat fermierilor

CEC Bank continuă finanțarea agriculturii...

IBM

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1