Evenimentul, organizat sub egida GIFEN și a World Nuclear Association, a reunit liderii mondiali ai industriei nucleare și a marcat o etapă majoră în cooperarea internațională privind energia curată, securitatea energetică și reducerea emisiilor de carbon.
Cooperare strategică România – Marea Britanie
Memorandumul semnat la Paris deschide o nouă etapă de colaborare între industriile nucleare din România și Regatul Unit, vizând proiecte de reactoare mari și mici modulare (SMR/AMR), fuziune nucleară, dezafectare și managementul deșeurilor radioactive, dar și cercetare medicală pe bază de radioizotopi.
„România și Regatul Unit împărtășesc angajamentul pentru energie nucleară curată și fiabilă, pilon al securității energetice. Acordul pune bazele unei cooperări practice – interconectând lanțurile de aprovizionare, accelerând inovația și formarea profesională – pentru beneficii concrete în ambele țări”, a declarat Corina Truică, președinta Consiliului Director ROMATOM.
Documentul prevede și cooperare în domeniul formării specialiștilor, schimbului de know-how și armonizării standardelor de calitate și siguranță în proiectele comune.
România se alătură apelului global pentru triplarea capacității nucleare
În paralel, ROMATOM s-a alăturat unei coaliții de 17 asociații internaționale ale industriei nucleare, într-o inițiativă coordonată de GIFEN și World Nuclear Association, care solicită factorilor de decizie din întreaga lume să sprijine triplarea capacității nucleare globale până în 2050.
Apelul comun – semnat în prezența ministrului francez al Tranziției Ecologice, Monique Barbut – vizează:
prelungirea în siguranță a duratei de viață a centralelor existente;
lansarea de noi proiecte nucleare, inclusiv reactoare mici modulare;
consolidarea lanțului de aprovizionare și a competențelor industriale;
facilitarea finanțării prin politici publice stabile și mecanisme de piață adecvate.
Semnatarii subliniază că energia nucleară reprezintă o sursă pilotabilă, cu emisii reduse de carbon, indispensabilă pentru atingerea obiectivelor climatice globale și pentru suveranitatea energetică europeană.
Citește și: Arhivele uraniului românesc, rătăcite la Măgurele! Ce a descoperit statul în urma cererii DCBusiness
Dialoguri cu Japonia, Canada și instituțiile europene
În marja expoziției, ROMATOM a avut discuții bilaterale cu delegația Japoniei, axate pe interoperabilitatea standardelor, dezvoltarea competențelor și posibile lanțuri de aprovizionare comune pentru proiectele nucleare din România și Europa Centrală.
De asemenea, pavilionul românesc – sponsorizat de Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior (ARICE) – a găzduit întâlniri multilaterale între România, Canada și alte state interesate de tehnologia CANDU, dar și o vizită a ambasadoarei României în Franța, alături de Cristian Bușoi, secretar de stat responsabil de proiectele nucleare.
ROMATOM a primit și o delegatie a Parlamentului European, condusă de eurodeputatul Christophe Grudler, cu participarea membrilor Intergrupului pentru Energie Nucleară și ai Comitetului Economic și Social European. Discuțiile au vizat rolul central al energiei nucleare în tranziția verde și consolidarea lanțului valoric industrial european.
Industria nucleară românească, parte din lanțul global de inovație
Pe parcursul expoziției, reprezentanții ROMATOM au avut sesiuni tehnice și comerciale cu companii din Europa, America de Nord și Asia, privind:
implicarea industriei românești în proiecte nucleare majore;
transferul de tehnologie și localizarea producției;
formarea profesională și certificarea specialiștilor;
mecanisme de finanțare adaptate specificului proiectelor nucleare.
World Nuclear Exhibition 2025 a reunit peste 700 de companii din 60 de țări, fiind cea mai mare platformă de cooperare pentru industria energiei nucleare civile.
Un rol strategic pentru România în viitorul energetic al Europei
Prin prezența sa la Paris, ROMATOM consolidează poziția României în rețeaua internațională a industriei nucleare, într-un moment în care Uniunea Europeană și partenerii transatlantici își propun să crească semnificativ ponderea energiei nucleare în mixul energetic până la jumătatea secolului.
România devine astfel un partener tehnologic și strategic în tranziția către un sistem energetic curat, sigur și sustenabil – un obiectiv care, potrivit declarației semnate la Paris, necesită nu doar investiții, ci și „o viziune comună asupra viitorului nuclear al lumii”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.


1 BTC = 447530.15RON
1 ETH = 14833.25RON
1 LTC = 435.09RON
1 XRP = 9.94RON 





