Reacția Reginei Elisabeta la vestea pe care a primit-o din partea nepotului

Antonia Popescu |
Data publicării:
Regina Elizabeth II a Marii Britanii este dezamăgită
Regina Elizabeth II a Marii Britanii este dezamăgită

Regina Elizabeth II a Marii Britanii este dezamăgită de decizia ducilor de Sussex de a renunţa la rolul în familia regală, scrie BBC.

Prinţul Harry, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi soţia lui, americanca Meghan Markle, au anunţat miercuri seară că renunţă la îndatoririle regale şi că vor trăi atât în Marea Britanie, cât şi în Canada.

Ducii de Sussex au renunțat la monarhie. Ce mesaj au transmis

Totuşi, ei vor continua să îşi îndeplinească îndatoririle faţă de regină, Comunitatea Naţiunilor şi patronaje. Aparent, niciun membru al Casei Regale britanice nu a fost consultat ori anunţat anterior cu privire la această decizie.

Palatul Buckingham a confirmat că au loc discuţii cu cei doi. „Discuţiile cu ducele şi ducesa de Sussex se află într-un stadiu incipient. Înţelegem dorinţa lor de a avea o abordare diferită, dar acestea sunt probleme complicate care vor lua timp”, este mesajul preluat de presa britanică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0914
Diferența 0.0004
Zi precendentă 5.091
USD
Azi 4.2701
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2701
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0914 RON
USD flag1 USD = 4.2701 RON
GBP flag1 GBP = 5.8539 RON
CHF flag1 CHF = 5.5772 RON
AUD flag1 AUD = 3.0417 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1618 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4519 RON
SEK flag1 SEK = 0.4824 RON
XAU flag1 XAU = 699.7256 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298430.38RON
1 ETH = 8671.59RON
1 LTC = 231.85RON
1 XRP = 6.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27626.840.72%
BET-BK5558.800.50%
BET-EF1482.000.79%
BET-FI105576.460.80%
BET-NG1970.630.40%
BET-TR64695.250.72%
BET-TRN62494.000.72%
BET-XT2392.210.75%
BET-XT-TR5476.160.75%
BET-XT-TRN5304.220.75%
BETAeRO1001.690.93%
BETPlus4007.040.72%
RTL62076.740.70%

Opinii

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Portul Constanța / FOTO: Constanța Port Facebook

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel