Urmărește dezbaterea live

Numărătoarea inversă pentru Brexit a început, după 47 de ani în UE

brexit_37811100
Brexit
În data de 31 ianuarie, ora 00:00, Marea Britanie iese oficial din Uniunea Europeană, după 47 de ani de parteneriat. La 29 ianuarie, europarlamentarii englezi, în frunte cu promotorul Nigel Farage, și-au luat adio de la colegii lor. Au plâns și au votat pentru Brexit: 621 de voturi pentru și 49 împotriva părăsirii.

Brexitul a devenit o chestiune de ore. Despărțirea oficială are loc la mai bine de trei ani după ce peste 17 milioane de britanici au votat pentru Brexit. Acordul despărțirii a fost elaborat de guvernul Johnson și apoi negociat și aprobat de reprezentanții celor 27 de țări europene încă din luna octombrie a anului trecut. La vot nu au participat 13 europarlamentari, care, deși erau în sală, au refuzat să își exprime opțiunea.

Brexit. Impactul ieșirii Marii Britanii din UE asupra economiei românești

Vă vom duce dorul” sau ”La revedere” și ”Pe curând” au fost cuvintele cu care s-au despărțit politicienii Marii Britanii de colegii lor din Parlamentul European.

Regatul Unit a intrat în Uniunea Europeană în 1973 și începând cu ora 23.00 ora Londrei, însemnele Uniunii Europene vor dispărea definitiv de pe toate instituțiile publice.

După data de 31 ianuarie începe o lungă perioadă de tranziție, estimată să dureze până în 2023. Până în 2021, nu vor avea loc schimbări majore în privința libera circulație a cetățenilor europeni, a asigurărilor de sănătate, în privința rezidenței pe teritoriul Marii Britanii sau a cetățenilor britanici în țările europene și pe plan financiar. Între 2020 și 2023 vor avea loc negocieri privind acordurile vamale, de securitate, acordurile economice și noul statut al Marii Britanii în noul peisaj politic european.

x close