Brexit. Impactul ieșirii Marii Britanii din UE asupra economiei românești

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Analiștii susțin că impactul va fi redus
Analiștii susțin că impactul va fi redus

Procesul de ieșire al Marii Britanii din UE va afecta marginal economia românească, în contextul în care UK este al 9-lea partener comercial al României și ocupă ultimul loc în clasamentul celor mai mari 10 investitori străini direcți în România în 2018,potrivit unei analize KeysFin.

Potrivit analizei, intitulate "efectul Brexit", în România există peste 1.600 companii cu acționariat din Regatul Unit, conform datelor publicate de companii la Ministerul Finanțelor Publice. Dintre acestea, aproximativ 1.300 au o pondere directă, majoritară, care depășește 50%, a investițiilor britanice. Cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar, de investitori din Marea Britanie a fost de aproximativ 20 miliarde de lei în 2018, scrie Mediafax.

„Legăturile comerciale relativ reduse cu Marea Britanie poziționează România printre cele mai protejate economii europene de efectele directe ale Brexit-ului, impactul direct pe plan local fiind marginal. Unul dintre principalele riscuri economice pe care le vedem legate de acest eveniment este însă contagiunea ce ar putea fi generată de un proces necontrolat de ieșire Marii Britanii din Uniunea Europeană. În ciuda unei probabilități minime pe care o acordăm acestui scenariu, o astfel de evoluție nefiind dorită de niciuna dintre părți, impactul la nivelul piețelor financiare ar putea fi unul major“, spune Roxana Popescu, managing director al KeysFin, furnizor de soluții de business information.

Primele trei companii cu acționariat direct, majoritar britanic din România, în funcție de cifra de afaceri, fac parte din industria prelucrătoare și sunt: Ursus Breweries SA (1,8 miliarde de lei), Adient Automotive România SRL (1,2 miliarde de lei) și CRH Ciment România SA (974 milioane de lei).

Totodată, analiza precizează că companiile cu acționariat direct, majoritar britanic, din România au însumat un profit net de aproximativ un miliard de lei în 2018.

Potrivit metodologiei Băncii Naționale a României, investițiile străine directe în România au crescut cu 66% în ultimii 10 ani, depășind 81 miliarde de euro în 2018, valoarea investițiilor britanice crescând cu 135% în aceeași perioadă de timp, peste pragul de 1,7 miliarde de euro. Marea Britanie ocupă ultimul loc în clasamentul celor mai mari 10 investitori străini direcți în România, în 2018. De altfel, în ultimii 10 ani Marea Britanie a oscilat între locurile 16 (2009) și10 (în 2014 și 2018) în topul celor mai mari investitori străini din România.

Principalele sectoare în care investesc britanicii, în funcție de cifra de afaceri, sunt: industria prelucrătoare (10,2 miliarde de lei, reprezentând 51% din total), comerț (3,9 miliarde de lei și 20% din total) și IT&C (2,3 miliarde de lei, cu 11% din total).

Cei mai mulți investitori britanici din România aleg Capitala, astfel că, din punct de vedere geografic, Bucureștiul se află pe primul loc în clasamentul celor mai consistente investiții britanice directe, cu o cifra de afaceri cumulată de peste 9,4 miliarde de lei, care constituie aproximativ 47% din total. Următoarele județe în clasamentul celor mai mari investiții britanice directe sunt: Cluj (1,6 miliarde de lei și 8% din total) și Timiș (1,3 miliarde de lei și 7% din total).

Citește și Brexit-ul se încheie. Retragerea Marii Britanii din UE a fost ratificată

Companiile locale controlate de investitorii britanici au avut peste 50.000 de angajați, iar cheltuielile acestora cu personalul au ajuns la 4 miliarde de lei în 2018.

Totodată, schimburile comerciale (exporturi plus importuri) dintre România și Marea Britanie au înregistrat în 2018 o creștere de 9%, comparativ cu anul 2017 și de 33% față de 2014. Astfel, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), valoarea schimburilor comerciale dintre cele două țări a ajuns la 4,6 miliarde de euro în 2018.

Marea Britanie este al 9-lea partener comercial al României și a 5-a piață de desfacere pentru exporturile locale, fiind în creștere în ultimii 5 ani cu peste 34%, la 2,9 miliarde de euro în 2018. Importurile din această țară au crescut și ele cu 31% față de 2014, la peste 1,7 miliarde de euro în 2018.

Totuși, deși țara noastră a înregistrat în 2018 cel mai bun rezultat în ceea ce privește evoluția balanței comerciale, cu un surplus comercial de 1,1 miliarde de euro (exporturi minus importuri), în raport cu Marea Britanie, valoarea comerțului dintre cele 2 state reprezintă doar 3% din totalul comerțului internațional al României.

În ceea ce privește impactul indirect al Brexit, în plan economic, raporturile comerciale ale României cu Marea Britanie sunt relativ reduse, aspect care poziționează țara noastră printre cele mai protejate economii europene de efectele directe ale Brexit-ului.

Cu toate acestea, o accentuare a tensiunilor dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană sau o înrăutățire a condițiilor din piețele financiare internaționale s-ar transmite la nivelul economiei locale destul de rapid din cauza principalelor dezechilibre macroeconomice pe care România le înregistrează deja, spre deosebire de celelalte state din regiune: deficitul bugetar și cel comercial care afectează semnificativ capacitatea de finanțare internă și externă a economiei locale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 323486.51RON
1 ETH = 16399.16RON
1 LTC = 433.66RON
1 XRP = 2.84RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel