Mercedes-Benz Group își consolidează poziția prin răscumpărare de acțiuni

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Muncitor într-o uzină Mercedes
Muncitor într-o uzină Mercedes

Deși profitul s-a redus considerabil în al treilea trimestru al anului, Mercedes-Benz Group AG mizează pe încrederea investitorilor și anunță un program de răscumpărare de acțiuni în valoare de până la 2 miliarde de euro, care va fi derulat pe parcursul următoarelor 12 luni. Decizia vine după aprobarea acordată de acționari la începutul anului și face parte din politica grupului de a oferi randamente atractive acționarilor, chiar și într-un context economic complicat.

Potrivit raportului financiar trimestrial publicat pe 29 octombrie, profitul operațional ajustat (EBIT) al grupului a fost de 2,099 miliarde de euro, în scădere față de cele 2,537 miliarde de euro din aceeași perioadă a anului trecut. Compania dă vina pe condițiile dificile de piață din China, tarifele vamale și evoluțiile nefavorabile ale cursurilor valutare, care au erodat rezultatul operațional.

Veniturile totale au scăzut cu aproape 7%, până la 32,1 miliarde de euro, iar profitul net a coborât cu peste 30%, la 1,19 miliarde de euro. Chiar și așa, grupul german a reușit să mențină un flux de numerar liber solid, de 1,37 miliarde de euro în trimestru și 5,6 miliarde în primele nouă luni ale anului. În plus, lichiditatea netă a ajuns la 32,3 miliarde de euro, oferind o bază financiară confortabilă pentru lansarea programului de buyback.

Källenius: „Rezultate solide, lansări în linie cu planul”

Directorul general al grupului, Ola Källenius, a transmis un mesaj de încredere, afirmând că rezultatele sunt „în linie cu estimările pentru întregul an”, iar compania își urmează consecvent strategia de lansare a noilor modele. „Programul nostru de produse și tehnologii avansează conform planului. Noul CLA și noul GLC marchează începutul unei serii de modele concepute pentru nevoile diferitelor piețe și clienți”, a declarat Källenius.

Acesta a adăugat că Mercedes-Benz rămâne concentrată pe îmbunătățirea experienței clienților și creșterea eficienței interne, în timp ce „navighează” printre provocările macroeconomice globale.

Vânzările Mercedes-Benz Cars, lovite de China și de tarife

Divizia de autoturisme a înregistrat o marjă operațională ajustată de 4,8%, situată la limita inferioară a intervalului prognozat pentru 2025. EBIT-ul ajustat a fost de 1,139 miliarde de euro, iar vânzările s-au redus cu 12,3%, până la 441.453 de unități.

Scăderea a fost determinată de o cerere mai slabă în China și de impactul tarifelor vamale, însă vânzările din Statele Unite au crescut cu 6%, iar cele din Europa cu 2%. Interesant este că vehiculele electrificate (xEV) au reprezentat aproape 22% din vânzările totale, iar modelele complet electrice (BEV) au crescut cu 22% față de trimestrul precedent, datorită debutului noului CLA electric și lansării versiunii electrice GLC în Europa.

Citește și: România, pe harta industriei auto verzi. Mercedes-Benz, investiție majoră la Sebeș

Divizia de vanuri și cea de mobilitate, afectate de cererea scăzută

Segmentul Mercedes-Benz Vans a raportat o marjă operațională ajustată de 10,2%, cu un EBIT de 412 milioane de euro. Deși vânzările totale au scăzut, modelele electrice au avut o creștere spectaculoasă — +96% față de anul trecut, reprezentând 10% din vânzările globale și 14% în Europa.

Divizia de servicii financiare, Mercedes-Benz Mobility, a încheiat trimestrul cu o rentabilitate ajustată a capitalului propriu (RoE) de 9,6%, susținută de măsuri de eficiență și de o marjă de portofoliu îmbunătățită. Totuși, compania a înregistrat costuri mai mari pentru riscul de credit, din cauza contextului economic global fragil.

Perspective: eficiență, digitalizare și randamente pentru acționari

Mercedes-Benz își menține estimările pentru întregul an, chiar dacă se așteaptă la o scădere semnificativă a vânzărilor și a profitului operațional comparativ cu 2024. Compania va continua să investească în lansările de produse electrice și în eficientizarea operațiunilor, mizând pe consolidarea marjelor în segmentul premium.

În același timp, buyback-ul de 2 miliarde de euro devine un semnal puternic către piață: Mercedes-Benz transmite că are încredere în propria valoare și în capacitatea sa de a genera profituri consistente, chiar și într-un an plin de turbulențe economice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291803.56RON
1 ETH = 8540.96RON
1 LTC = 232.37RON
1 XRP = 5.96RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27949.90-0.78%
BET-BK5582.51-0.89%
BET-EF1497.31-0.84%
BET-FI106789.240.34%
BET-NG1999.61-0.52%
BET-TR65451.77-0.78%
BET-TRN63224.78-0.78%
BET-XT2421.93-0.72%
BET-XT-TR5544.20-0.72%
BET-XT-TRN5370.12-0.72%
BETAeRO1006.21-0.20%
BETPlus4049.73-0.77%
RTL62853.19-0.77%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel