Majoritatea românilor rămân la muncă peste orele de program

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Programul încărcat, dorinţa de a fi mai competitivi, dar şi accesul la tehnologia care permite conectarea permanentă la sarcinile de serviciu îi fac pe aproape 70% dintre angajaţii români din sectorul privat să lucreze şi după terminarea orelor de lucru, la birou sau acasă, arată un sondaj.

Mai mult de jumătate dintre cei care lucrează în timpul liber invocă drept principal argument volumul mare de muncă, în timp ce 27% spun că fac acest lucru ca urmare a presiunii angajatorilor, care văd în orele muncite suplimentar o dovadă de implicare în activitatea companiei. De asemenea, 10% preferă să lucreze în timpul liber pentru că vor să facă diferenţa între performanţele lor şi ale celorlalţi colegi şi doar 9% afirmă că muncesc în plus din pasiune pentru ceea ce fac.

Totodată, bariera dintre programul de lucru şi timpul personal s-a redus tot mai mult în ultimii ani şi pe fondul evoluţiei tehnologice. Astfel, circa 40% dintre cei care lucrează şi în afara orelor de program spun că ajung să facă acest lucru tocmai pentru că au acces atât de facil la internet inclusiv pe dispozitivele mobile, obişnuind să îşi verifice frecvent e-mailul de serviciu şi să răspundă la mesaje.

"O tendinţă tot mai puternică este ca muncă suplimentară să se transfere în afara biroului. Accesul la tehnologie a schimbat relaţiile de serviciu aşa cum le ştiam, cultura devenind tot mai puternică. Cei mai mulţi dintre noi îşi încep ziua prin a-şi verifica telefonul şi mailul de serviciu, aproape fiecare îşi verifică cel puţin încă o dată mesajele după ce ajunge acasă, iar unii continuă să rezolve diferite sarcini chiar dacă programul s-a terminat. Tehnologia pune o presiune suplimentară pe angajaţi. Acest lucru a făcut ca în Franţa, de pildă, încă de anul trecut să se reglementeze dreptul salariaţilor de a se de la tehnologie când sunt în timpul liber, pentru a se evita riscul de suprasolicitare psihică sau chiar de burnout", a declarat Călin Fusu, CEO al companiei de recrutare BestJobs, realizatorul sondajului.

Angajaţii middle management sunt cel mai afectaţi. 80% dintre ei spun că obişnuiesc să petreacă la birou sau acasă cel puţin o jumătate de oră în plus pe zi pentru a finaliza sarcinile, în timp ce alţi 15% spun că muncesc mai mult de o oră peste programul de lucru normal. Alţi 3% obişnuiesc să petreacă în plus chiar şi două ore pe zi muncind de la birou sau de acasă.

IT-stii, inginerii, angajaţii din domeniul financiar, dar şi cei cu profesii liberale, precum arhitecţii, consultanţii, designerii ori avocatii, afirmă, în proporţie de 85%, că muncesc mai mult de opt ore pe zi. Cu toate acestea, doar 22% dintre cei care muncesc suplimentar susţin că sunt plătiţi pentru orele în plus efectuate.

Sondajul a fost desfăşurat în perioada 15 august - 30 septembrie 2018, pe un eşantion de 1.230 de respondenţi din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, din care 68% sunt fără funcţii de conducere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 297292.11RON
1 ETH = 14481.31RON
1 LTC = 394.73RON
1 XRP = 2.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17009.30 0.22%
BET-BK 3123.98 0.11%
BET-FI 60184.84 0.23%
BET-NG 1214.47 -0.03%
BET-TR 35292.24 0.22%
BET-TRN 34478.80 0.22%
BET-XT 1447.65 0.14%
BET-XT-TR 2969.95 0.14%
BET-XT-TRN 2906.35 0.14%
BETAeRO 1062.72 0.27%
BETPlus 2512.88 0.24%
RTL 37343.69 0.20%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel