Educație financiară. Peste 85% dintre elevi pun bani deoparte

Antonia Popescu |
Data publicării:
Peste 85% dintre elevii de gimnaziu şi liceu pun bani deoparte
Peste 85% dintre elevii de gimnaziu şi liceu pun bani deoparte

Peste 85% dintre elevii de gimnaziu şi liceu pun bani deoparte, iar 90% dintre ei au învăţat doar în familie noţiuni de educaţie financiară.

BCR a realizat un studiu privind nivelul educaţiei financiare a elevilor din România, în cadrul programului Şcoala de Bani. Dintre cei peste 8.000 de participanţi la studiu (elevi cu vârste între 11 şi 19 ani, din întreaga ţară), aproape 90% au învăţat în familie cum să îşi organizeze banii. Cu toate acestea, 70% dintre ei şi-ar dori să participe la cursuri de educaţie financiară şi consideră utilă introducerea acestora în programa şcolară.

Acestea au fost job-urile minune din luna noiembrie

"Prin acest studiu ne-am dorit să aflăm care este nivelul educaţiei financiare în rândul elevilor din România, dar, în acelaşi timp, să vedem cât de mare este interesul acestora pentru cursurile de educaţie financiară. Rezultatele ne-au bucurat, pentru că elevii înţeleg importanţa educaţiei financiare, cred că trebuie să ştie cum să aibă grijă de banii lor şi ne motivează să continuăm ceea ce facem cu pasiune de peste trei ani de zile prin Şcoala de Bani - să oferim ateliere gratuite de educaţie financiară pentru toţi românii", a declarat Nicoleta Deliu, coordonatoarea proiectului Şcoala de Bani, citată în comunicat.

Familia este atât principala sursă de bani pentru tinerii implicaţi în cercetarea BCR, cât şi principala sursă de educaţie financiară. Printre cele mai întâlnite sfaturi pe care elevii le-au primit se numără "banii se fac greu şi se duc repede" (45,92%), "dacă eşti atent cu banii, nu vei avea datorii" (18,44%), "nu trebuie să cheltuieşti din impuls" (13,65%) şi "dacă economiseşti, nu vei fi stresat" (13,51%).

Răspunsurile elevilor indică faptul că majoritatea acestora urmează sfaturile primite, 47,10% dintre ei declarând că încearcă să pună bani deoparte o dată pe săptămână. Deşi cea mai mare parte a participanţilor la studiu au mărturisit că pun bani deoparte o dată pe lună, problema apare la nivelul organizării şi gestionării bugetului: majoritatea elevilor îşi ţin toţi banii în portofel şi nu au un plan de organizare a lor, iar cele mai mari investiţii sunt pe îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Dintre principalele rezultate ale studiului, BCR menţionează: 84% dintre copii au învăţat din familie cum să îşi gestioneze banii de buzunar; 66% dintre elevi folosesc banii de buzunar pe alimente şi băuturi la şcoală, mai mult de 85% dintre ei fac economii, 45% folosesc economiile pentru îmbrăcăminte sau încălţăminte, 17% pentru gadgeturi, iar restul pentru cadouri, hobby-uri, educaţie, activităţi sportive şi alte activităţi, peste 60% dintre elevi nu ştiu care este bugetul familiei, iar aproape 50% dintre ei nu ştiu cât cheltuie familia într-o lună.

Totodată, peste jumătate dintre respondenţi cred că a fi educat financiar înseamnă să ştie cum să-şi folosească banii.

Deşi românii înţeleg noţiuni financiare ca dobândă, împrumut, buget, aproximativ 90% dintre respondenţi cunosc noţiuni precum dobândă sau împrumut, conform rezultatelor studiului, tinerii nu sunt încă familiarizaţi cu instrumentele financiare - 12% dintre aceştia folosesc un card bancar.

Studiul a fost realizat în perioada octombrie-noiembrie 2019, pe un eşantion de 8.329 de respondenţi, elevi ai şcolilor din mediul public, băieţi şi fete cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani.

Şcoala de Bani este cel mai amplu program de educaţie financiară din România. În ultimii trei ani, peste 1.000 de angajaţi ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educaţie financiară şi au reuşit să ofere astfel de cursuri gratuite către aproximativ 370.000 de români - copii, tineri şi adulţi.

Toate studiile desfăşurate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimul loc la educaţie financiară în Europa. Ultimul studiu realizat de Banca Mondială la nivelul Uniunii Europene şi prezentat în cadrul celei de-a doua ediţii a European Money Week din 2018 a plasat România pe ultimul loc din 127 de ţări calificate ca răspunsuri, cu un procentaj de 22%, în condiţiile unei medii europene de 55%.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe, potrivit unui studiu realizat de Banca Comercială Română (BCR), remis, luni, Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294334.34RON
1 ETH = 14299.41RON
1 LTC = 384.82RON
1 XRP = 2.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17037.62 0.53%
BET-BK 3124.59 0.20%
BET-FI 60039.08 -0.73%
BET-NG 1217.16 0.39%
BET-TR 35350.98 0.53%
BET-TRN 34536.18 0.53%
BET-XT 1450.16 0.41%
BET-XT-TR 2975.09 0.41%
BET-XT-TRN 2911.39 0.41%
BETAeRO 1057.48 -0.06%
BETPlus 2515.98 0.50%
RTL 37410.05 0.49%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel