Comisia de Prognoză și-a modificat previziunile. Cum va evolua economia

DCBusiness Team |
Data publicării:

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în scădere la 4,5% estimările referitoare la creşterea economiei în acest an, de la 5,5% cât preconiza în luna iulie, în varianta intermediară de vară. Tot în scădere (cu 0,2 puncte procentuale) a fost revizuită şi estimarea pentru anul 2019, la 5,5%, de la 5,7%, cât prognoza în varianta anterioară. 

Pentru următorii trei ani, cifrele referitoare la avansul Produsului Intern Brut au rămas nemodificate la 5,7% în 2020 şi 5% în 2021 şi 2022.cÎn ceea ce priveşte inflaţia, CNP a menţinut la 3,5% previziunile referitoare la indicele preţurilor de consum pentru sfârşitul anului în curs, dar şi pe cele care au vizat anii următori, respectiv 2,8% în 2019, 2,5% în 2020, 2,3% în 2021 şi 2,2% în 2022.

Consumul individual

Potrivit prognozei pe termen mediu 2018 - 2022 - varianta de toamnă 2018, consumul final urmează să îşi tempereze creşterea în acest an, la 5,1%, faţă de 8,4% anul trecut, şi în scădere de la 5,4% cât indica CNP în luna iulie a acestui an.

Consumul individual al gospodăriilor va încetini în 2018, urmând să urce cu 5,4% faţă de 5,5% cât estima CNP anterior, însă va lua avânt în 2019 cu 6,0% (5,8% în varianta din iulie), 5,7% în 2020 (5,6% în iulie) şi cu 5,1% în 2021 şi 2022.

Balanța comercială

În ceea ce priveşte balanţa comercială, cifrele sunt în creştere în varianta de toamnă, indicând în 2018 o majorare a exporturilor de bunuri (FOB) cu 9% raportat la anul trecut (faţă de 8,7% în prognoza din iulie), dar şi a importurilor de bunuri (CIF), cu 9,7%, peste estimările din iulie (respectiv 9,4%).

Previziunile cu privire la deficitul de cont curent sunt şi acestea modificate, la 3,5% din PIB (3,1% în prognoza din iulie), acesta urmând să scadă la 3,2% din PIB în 2019, 2,9% din PIB în 2020, 2,6% din PIB în 2021 şi 2,4% din PIB în 2022.

Estimările privind cursul de schimb mediu s-au menţinut la 4,65 lei/euro în acest an, urmând să scadă la 4,62 lei/euro în anul următor, 4,60 lei/euro în 2020, 4,58 lei/euro în 2021 şi 4,56 lei/euro în 2022.

La rândul său, Comisia Europeană (CE) a revizuit, joi, semnificativ în scădere, estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, de la 4,5% la 3,6%, în timp ce în 2019 mizează pe un avans de 3,8%, faţă de 3,9% cât estima în primăvară, potrivit previziunilor economice de toamnă publicate de Executivul comunitar. Pentru 2020, Executivul comunitar indică un avans de 3,6%.

Boom-ul economic se calmează

"Boom-ul economic al României se calmează pe măsură ce ritmul de creştere a consumului privat încetineşte iar contribuţia negativă a exporturilor nete la creştere continuă să se înrăutăţească. Pe perioada de prognoză PIB-ul este estimat să crească mai moderat", se arată în previziunile Comisiei Europene.

În 2019 şi 2020 consumul privat ar urma să continue să încetinească pe măsură ce creşterea nominală a salariilor se moderează şi inflaţia va continua să afecteze veniturile disponibile. Cu toate acestea, consumul privat va rămâne principalul motor al creşterii subliniază Executivul comunitar.

Potrivit cifrelor prezentate joi de CE, cererea internă va avea o contribuţie în scădere la 4,2% la creşterea PIB, de la 7,3% anul trecut. În 2019, contribuţia cererii interne urcă uşor, la 4,3%, iar în 2020 scade la 4,1%. Contribuţia negativă a exporturilor la creşterea PIB se va accentua la minus 1,3% în acest an, urmând să scadă la minus 0,6% în 2019 şi minus 0,5% în 2020.

În ceea ce priveşte inflaţia, CE a revizuit în creştere uşoară la 4,3% prognoza pentru 2018, faţă de 4,2% cât prognoza în primăvară, urmând ca indicele preţurilor de consum să coboare la 3,5% în 2019 şi 3,3% în 2020, ca urmare a slăbirii cererii interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9762
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9758
USD
Azi 4.6699
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6712
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9762 RON
USD flag1 USD = 4.6699 RON
GBP flag1 GBP = 5.7698 RON
CHF flag1 CHF = 5.1198 RON
AUD flag1 AUD = 3.0092 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.4052 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 344.5697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 311512.31RON
1 ETH = 15092.84RON
1 LTC = 402.08RON
1 XRP = 2.54RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16864.29 -0.09%
BET-BK 3105.65 -0.03%
BET-FI 60119.58 0.02%
BET-NG 1203.47 0.10%
BET-TR 34991.35 -0.09%
BET-TRN 34184.84 -0.09%
BET-XT 1436.79 -0.09%
BET-XT-TR 2947.66 -0.09%
BET-XT-TRN 2884.55 -0.09%
BETAeRO 1054.01 -0.36%
BETPlus 2491.73 -0.14%
RTL 37038.36 -0.05%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel