AmCham România, îngrijorată că nu există bani pentru legea pensiilor

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

AmCham România semnalează lipsa de sustenabilitate economică a creşterilor de cheltuieli ce decurg din modificările propuse de acest proiect, până la un nivel ce prezintă un risc ridicat de a crea dezechilibre bugetare care depăşesc cu mult limitele prevăzute de angajamentele europene ale României sau potenţialul de finanţare de care dispune economia românească.

"În contextul recentei aprobări de către Guvernul României a proiectului de modificare a legii pensiilor publice, AmCham Romania îşi exprimă îngrijorarea cu privire la creşterea substanţială a cheltuielilor cu asistenţa socială pe care acest proiect o generează la nivelul bugetului general consolidat. Considerăm că se impune ca prezentarea şi consultările pe marginea unui proiect legislativ cu un impact bugetar semnificativ pe termen mediu şi lung să conţină în expunerea de motive informaţiile despre sursele de finanţare a cheltuielilor, în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice nr. 500/2002 şi ale Legii responsabilităţii fiscale nr. 69/2010", se precizează într-un comunicat al AmCham România.

Reprezentanţii AmCham România susţin că "este de aşteptat ca în lipsa unor surse de finanţare clar identificate, astfel de măsuri să fie urmate de adoptarea intempestivă a unor ajustări bugetare drastice în sensul creşterilor semnificative de impozite şi taxe sau reducerilor masive de cheltuieli, sacrificând de cele mai multe ori investiţiile, atât de necesare pentru o creştere economică sănătoasă".

În plus, fiind vorba de creşteri prezumabil permanente ale cheltuielilor cu pensiile şi de menţinerea unui sistem de finanţare a acestora din contribuţiile contemporane ale salariaţiilor şi a altor contributori la bugetul asigurărilor sociale (sistemul 'Pay-as-you-go'), analiza de impact a legii trebuie să aibă în vedere nu doar efectele pe termen scurt, ci şi impactul asupra sustenabilităţii pe termen mediu şi lung a sistemului de pensii publice. Aceasta este cu atât mai necesară, spun reprezentanţii AmCham, în contextul în care proiecţiile demografice pentru Romania indică o îmbătrânire accentuată a populaţiei, şi implicit înrăutăţirea în ritm alert a raportului dintre numărul de salariaţi (sau mai general, a contributorilor la bugetul de asigurări sociale) şi cel al pensionarilor.

Potrivit ministrului Muncii, Lia-Olguţa Vasilescu, valoarea punctului de referinţă pentru calcularea pensiilor se va indexa anual cu inflaţia, începând din 2022, şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Oficialul a precizat că impactul bugetar al Legii pensiilor va fi, în 2019, de 8,4 miliarde de lei şi va creşte constant în următorii trei ani la 24,8 miliarde lei în 2020, 58 de miliarde de lei în 2021 şi la 81 de miliarde de lei în 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9757
USD
Azi 4.6285
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.6253
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 08-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6285 RON
GBP flag1 GBP = 5.7804 RON
CHF flag1 CHF = 5.0930 RON
AUD flag1 AUD = 3.0419 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3667 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4245 RON
XAU flag1 XAU = 343.9028 RON
Monede Crypto
1 BTC = 288566.10RON
1 ETH = 13888.05RON
1 LTC = 373.29RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17242.26 -0.01%
BET-BK 3165.10 -0.20%
BET-FI 59608.12 -1.27%
BET-NG 1228.86 -0.10%
BET-TR 35775.60 -0.01%
BET-TRN 34951.02 -0.01%
BET-XT 1465.01 -0.13%
BET-XT-TR 3005.57 -0.13%
BET-XT-TRN 2941.21 -0.13%
BETAeRO 1042.00 -0.73%
BETPlus 2545.35 -0.06%
RTL 37830.33 0.00%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel