Românii, cei mai numeroși dintre turiștii care au vizitat Bulgaria

DCBusiness Team |
Data publicării:

Peste 8,4 milioane de turişti au vizitat în primele zece luni din acest an Bulgaria (ţară a cărei populaţie este de aproximativ şapte milioane), o creştere de 5% faţă de 2017, cei mai mulţi vizitatori străini fiind din România, Grecia, Germania, Turcia şi Rusia, a anunţat ministrul Turismului, Nikolina Angelkova

În primele nouă luni din 2018, veniturile obţinute de pe urma turiştilor străini au urcat la 3,2 miliarde de euro, cu 7% mai mult decât în perioada ianuarie-septembrie 2017.

În lunile de vară, peste 5,4 milioane de vizitatori străini au venit în Bulgaria, fiind cel mai de succes sezon estival înregistrat vreodată în statul balcanic, a explicat Angelkova.

Oficialul a adăugat că principala dificultate cu care se confruntă industria bulgară a turismului o reprezintă lipsa personalului calificat.

Peste 770 de angajaţi sezonieri în turism au fost aduşi vara aceasta din alte state în Bulgaria, dublu comparativ cu sezonul estival din 2017. Măsuri similare vor fi luate şi pentru sezonul de iarnă, a declarat ministrul Turismului, iar anul viitor vor fi promovate pelerinajele în Bulgaria.

Autorităţile de la Sofia colaborează cu alte 11 state din regiune pentru a crea o rută comună balcanică care să atragă nu doar turişti din Europa ci şi din alte zone ale lumii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 393021.60RON
1 ETH = 13414.76RON
1 LTC = 354.05RON
1 XRP = 9.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel