Regele emerit Juan Carlos este ANCHETAT! Ce s-a întâmplat

Antonia Popescu |
Data publicării:
Tribunalul va ancheta dacă fostul suveran poate fi inclus în acest caz
Tribunalul va ancheta dacă fostul suveran poate fi inclus în acest caz

Procurorul Curţii Supreme a Spaniei a deschis luni o anchetă cu privire la construcţia liniei ferate pentru trenul de mare viteză AVE care face legătura între oraşele Medina şi Mecca, contract câştigat de companii spaniole, după ce s-a dovedit că una dintre persoanele implicate în posibile iregularităţi ar putea fi regele emerit Juan Carlos, informează Reuters şi EFE.

Tribunalul va ancheta dacă fostul suveran poate fi inclus în acest caz, în contextul în care el a fost protejat de imunitate până în iunie 2014, când a abdicat în favoarea fiului său Felipe, a anunţat Curtea Supremă într-un comunicat.

De ce moștenitorul imperiului Samsung ar putea intra iar la închisoare

"Această anchetă se axează tocmai pe stabilirea sau eliminarea relevanţei penale a faptelor întâmplate după luna iunie 2014, când regele emerit nu mai era protejat de imunitate", se arată în comunicatul citat.

Ancheta asupra fostului rege derivă dintr-o alta condusă de procurorul anticorupţie al ţării cu privire la cea de-a doua fază a construcţiei liniei de cale ferată de mare viteză între Medina şi Mecca, în Arabia Saudită, atribuită unui grup de companii spaniole în 2011.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0956
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0941
USD
Azi 4.3216
Diferența 0.0170
Zi precendentă 4.3046
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0956 RON
USD flag1 USD = 4.3216 RON
GBP flag1 GBP = 5.8285 RON
CHF flag1 CHF = 5.5867 RON
AUD flag1 AUD = 3.0472 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1587 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4529 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 693.2599 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294473.82RON
1 ETH = 8499.38RON
1 LTC = 232.98RON
1 XRP = 6.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29172.840.67%
BET-BK5802.630.61%
BET-EF1572.440.67%
BET-FI111802.730.95%
BET-NG2097.510.51%
BET-TR68315.640.67%
BET-TRN65991.200.67%
BET-XT2530.770.72%
BET-XT-TR5793.340.72%
BET-XT-TRN5611.450.72%
BETAeRO1027.130.30%
BETPlus4223.340.64%
RTL65612.870.64%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel