Promisiune șocantă a șefului Metrorex. Ce a declarat

metrou3_18515000
Dacă nu se finalizează lucrările
Magistrala 5 de metrou, adică tronsonul din Drumul Taberei, va fi funcţională în luna decembrie, a declarat directorul general al Metrorex, Dumitru Sodolescu, precizând că, în caz contrar, îşi va da demisia.

El a vizitat şantierul metroului vineri după-amiază, însoţit de primarul sectorului 6, Gabriel Mutu.

"Deşi termenul contractual este în ianuarie 2020, ne menţinem promisiunea de a da în exploatare, am făcut grafic pentru finalizarea sistemului de automatizare în 23 noiembrie, să avem posibilitatea să circulăm în decembrie. Eu mă ţin de ce am promis, pentru că ştiu cum s-o fac. Eu vin din mediul privat, am lucrat 25 de ani în funcţii de top management la o companie multinaţională unde am făcut investiţii", a spus Sodolescu.

În caz contrar, el a subliniat că îşi va da demisia şi nu va aştepta să i-o ceară cineva. "De la 1 iulie vom începe să angajăm 354 de oameni pentru completarea deficitului de personal actual al companiei şi 947 de oameni pentru magistrala 5. Avem în clipa de faţă 200 de potenţial angajaţi care au fost testaţi", a mai spus Sodolescu.

Citește și Metrorex poate merge mai departe cu secțiunea 1 Mai - Tokyo

Oficialul Metrorex a adăugat că lucrările la magistrala 5 de metrou sunt finalizate în proporţie de 99,3% în cea ce priveşte infrastructura şi peste 80% la partea de finisaje.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).

x close