Proiectele ministrului Cuc pentru Galați. Aeroport, drum expres și altele

Simona Haiduc |
Data publicării:
Ministrul Cuc este optimist
Ministrul Cuc este optimist

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că în luna august vor fi scoase la licitaţie lucrările de proiectare şi execuţie a două obiective majore de infrastructură, respectiv drumul expres Brăila - Galaţi şi drumul de centură al municipiului Galaţi, ambele urmând să fie finanţate cu fonduri europene. Pe de altă parte, el a anunțat că în cel mult două săptămâni Guvernul va discuta o modificare legislativă prin care construcţia aeroporturilor să poată fi finanţată prin Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, astfel încât să se poată înfiinţa, la Galaţi, un aeroport de călător

"Vom lansa procedurile de proiectare şi execuţie nu numai pentru centura ocolitoare a Galaţiului, ci şi pentru drumul expres Brăila - Galaţi în luna august. Sunt finanţate pe fonduri europene. Perioada de depunere a ofertelor va fi undeva la două luni de zile, după care trecem în regim de urgenţă la evaluare. Sper să nu fie nicio contestare. Până atunci vom ieşi şi cu ordonanţa pe achiziţii, rămânând ca în acest an să semnăm şi contractele. Tot ce îmi doresc este să vină un constructor serios care să îşi facă treaba", a spus Răzvan Cuc.

Conform reprezentanţilor CNAIR, centura ocolitoare a municipiului Galaţi ar urma să aibă o lungime de 33,6 km, 33 de poduri şi pasaje şi un tunel pe sub construcţia cu valoare arheologică "Valul lui Traian". Centura ocolitoare a Galaţiului ar urma să facă legătura dintre DN 25 - viitorul aeroport al judeţului Galaţi - cu DN 26 şi DN 2B, în apropierea Vămii Giurgiuleşti, punct de trecere a graniţei cu Republica Moldova.

Citește și Magistrala 5 de metrou. Anunț important pentru bucureșteni

În ceea ce privește aeroportul, CJ Galaţi a realizat deja un studiu de trafic şi unul de oportunitate. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Fotea, aeroportul ar putea avea 800.000 de potenţiali călători pe an, putând ajunge în câţiva ani al treilea aeroport, ca trafic, după Bucureşti şi Cluj.

"Este o investiţie care va genera plus-valoare, va dezvolta mediul economic din judeţele limitrofe şi în acest sens ştiu foarte bine că este un proiect care este fezabil pentru Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Deci, Guvernul României a creat un nou instrument - Fondul de Dezvoltare şi Investiţii - şi se va face o modificare legislativă pentru a se putea introduce şi aeroporturile. În concluzie, acest aeroport va putea fi finanţat prin acest Fond de Dezvoltare şi Investiţii, rămânând ca domnul preşedinte Fotea să demareze studiul de fezabilitate pentru acest aeroport şi ulterior să demareze şi procedura de execuţie şi proiectare", a spus Cuc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3359
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0923 RON
USD flag1 USD = 4.3442 RON
GBP flag1 GBP = 5.7920 RON
CHF flag1 CHF = 5.4513 RON
AUD flag1 AUD = 2.8756 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1521 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4256 RON
SEK flag1 SEK = 0.4653 RON
XAU flag1 XAU = 602.8470 RON
Monede Crypto
1 BTC = 376923.51RON
1 ETH = 12710.39RON
1 LTC = 340.76RON
1 XRP = 8.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24014.69-0.48%
BET-BK4779.56-0.28%
BET-EF1303.81-0.54%
BET-FI92252.86-0.91%
BET-NG1762.54-0.45%
BET-TR56233.58-0.48%
BET-TRN54320.52-0.48%
BET-XT2075.01-0.52%
BET-XT-TR4749.85-0.52%
BET-XT-TRN4600.74-0.52%
BETAeRO930.27-0.01%
BETPlus3491.96-0.47%
RTL54034.17-0.52%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel