Prof. Coșea, cel mai important sfat de economisire pentru fiecare român: Toată lumea să se gândească foarte mult la asta, pentru că s-ar putea întâmpla!

mircea-cosea-1_46183100
Prof. Mircea Coșea
Profesorul de economie Mircea Coșea a oferit sfaturi esențiale de educație financiară, în contextul în care prețurile continuă să crească.

DCNews l-a contactat pe profesorul de economie Mircea Coșea pentru a oferi cititorilor sfaturi de educație financiară, astfel încât să treacă mai usor peste scumpirile din perioada care urmează.

”Este o situație care ar trebui să fie gestionată la nivelul fiecărei familii, la nivelul fiecărui individ, pentru că în perioada care va veni vor fi niște creșteri de venituri, dacă ne referim la pensii. Unele vor crește, nu toate. Însă această creștere și tot ce s-a întâmplat în an electoral înseamnă o situație destul de complicată pentru anul viitor, pentru fiecare dintre noi. Este de așteptat ca să existe o creștere de taxe, a unor impozite, cel puțin la nivel local, asta este foarte clar. În același timp, există o previziune care începe să fie discutabilă, aceea că inflația va scădea până la sfârșitul anului, fapt care nu va chiar așa. Luna iulie a arătat ca ea va crește.

La alimente prețurile nu scad. În aceste condiții, eu cred că trebuie să existe un principiu de bază în tot ceea ce înseamnă gospodărirea banilor, respectiv foarte multă prudență, foarte multă gândire, din punct de vedere al investițiilor pe care vrea să le facă fiecare dintre noi”, a declarat profesorul Mircea Coșea. 

Balanță cu venituri și cheltuieli

”Ce înseamnă investiție? Nu înseamnă neapărat să cumperi un apartament sau un automobil, poate să însemne și să îți schimbi garderoba. Investiția înseamnă și să îți gospodărești banii în așa fel încât să poți să mai mergi și la teatru sau să cumperi o carte. Eventual, și să poți pleca într-o excursie sau într-un concediu. Deci, trebuie făcută o balanță, exact cum se întâmplă în orice situație bugetară la nivelul unui Minister de Finanțe, o balanță cu venituri și cheltuieli.

Omul trebuie să își pună pe hârtie ce poate să câștige în viitoarea etapă, având în vedere niște elemente de restricție, precum eventuala pierdere a locului de muncă, eventuala apariție a unor boli, fapt care înseamnă cheltuieli mai mari cu medicația. Vorbim și despre eventuala creștere a cheltuielilor cu educația copilului. Costă mai mult școala, chiar dacă zicem că în România școala este gratuită, dar nu este chiar așa. De asemenea, pot să mai apară lucruri care țin de reparațiile de zi cu zi din casă, se poate strica ceva etc. Toate acestea trebuie gândite foarte bine pe priorități!”, a spus Mircea Coșea.

Listă cu priorități

”Insist pe cuvântul priorități! Ce este mai important? Toate nu se pot face în același timp! La nivelul unei familii, individ toate aceste necesități sunt predictibile și trebuie o listă cu priorități. Aici trebuie foarte mare atenție la unul dintre aspecte, la facturi și la medicamente. Ce se va întâmpla în 2025 și este inevitabil să crească cheltuielilor medicale, respectiv creșteri de prețuri la medicamente, dar și la anumite proceduri medicale. În al doilea rând, trebuie văzut foarte bine cum evoluează facturile, în sensul prețurilor la energie. Deocamdată nu există niciun fel de speranță că vom avea niște scăderi importante la prețurile de la energie. Prin urmare, aceste două lucruri trebuie organizate și acoperite orice ar fi.

Al doilea mare capitol atunci când vorbim despre...

Citește mai departe pe DCNews.ro

DCMedia Group, prin DCNews și DCBusiness, derulează, în luna august, campania DC Educație Financiară, cu rolul de a informa românii despre importanța educației financiare în gestionarea bugetului propriu. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close