Petre Daea ne asigură: Preţurile sunt mai mici peste tot

Mara Ivan |
Data publicării:
Petre Daea spune că se luptă cu factorii climatici
Petre Daea spune că se luptă cu factorii climatici

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat că preţurile produselor alimentare sunt în prezent mai mici în comparaţie cu cele de anul trecut şi a adăugat că obiectivul său, dar şi al fermierilor, este de a face faţă schimbărilor climatice în aşa fel încât "să producem cât mai mult şi de bună calitate". 

"Este un obiectiv măreţ şi e bine că Banca Naţională ia acest obiectiv (menţinerea preţurilor de consum - n. r.) ca politică în domeniu. Dumnealui (guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu - n. r.) se luptă cu preţurile, eu mă lupt cu factorii climatici, iar fermierii la fel, pentru a face faţă acestor situaţii date de vreme, de schimbările climatice, în aşa fel încât să producem cât mai mult şi de bună calitate, pentru a acoperi pe piaţă ceea ce consumatorul doreşte. Ştim însă că pe piaţă, prin cerere şi ofertă, se stabilesc preţurile la diferite produse", a declarat ministrul Agriculturii.

Daea a precizat că urmăreşte zi de zi preţurile produselor alimentare la nivelul întregii ţări şi ele "sunt mai mici peste tot".

"Eu spun că preţurile pe care le văd astăzi în comparaţie cu preţurile de ieri şi cu cele de anul trecut sunt preţuri mai mici şi le urmăresc în fiecare zi. Urmăresc aceste situaţii pe care le avem în ţară, pe piaţă, la produsele agroalimentare. Preţurile sunt mai mici peste tot", a adăugat Daea.

Citește și România, pe locul 1 la producția de miere în Europa

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marţi, la audierile din Comisiile reunite de buget din Parlament, că anul trecut inflaţia a ajuns la 5%, dar spre finalul anului a coborât la 3,5-3,4%. El a afirmat că în prezent România are cel mai ridicat nivel al inflaţiei din UE, dar până la finalul anului pe primul loc va ajunge Ungaria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298329.24RON
1 ETH = 14581.30RON
1 LTC = 395.81RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel