Mugur Isărescu, predicţii despre viitorul economic al României

Antonia Popescu |
Data publicării:
Mugur Isărescu, predicţii despre viitorul economic al României
Mugur Isărescu, predicţii despre viitorul economic al României

"În următorii doi ani economia va creşte cu 4,5% în fiecare an, recuperarea post COVID a fost puternică, dar există vulnerabilități", spune Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a menţionat într-o prezentare făcută la o întâlnire cu ambasadoarea Franţei la Bucureşti şi reprezentanţi ai Mouvement des Entreprises de France International că prognozele indică o creştere economică de 4,5% pe an, în următorii doi ani, dar România are în continuare câteva vulnerabilităţi legate de creşterea inflaţiei din cauza crizei din energie, creşterea deficitului de cont curent, deficitul fiscal mare care trebuie rapid corectat şi creşterea datoriei publice chiar dacă este sub 40% din PIB, scrie ZF, citat de Mediafax.

Majorarea salariului mediu brut. Românii trebuie să știe care sunt efectele acestei creșteri

El a menţionat că rezervele valutare ale României sunt suficiente pentru a face faţă unor şocuri externe.

Sistemul bancar este într-o poziţie bună, nivelul de adecvare al capitalului şi indicatorii de lichiditate fiind peste pragurile minime.

Băncile au avut în 2021 al şaptelea an consecutiv pe profit cu un ROE de peste 13% în primele 11 luni din 2021, când profitul net a ajuns la 7,5 mld. de lei.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0923
Diferența -0.0022
Zi precendentă 5.0945
USD
Azi 4.319
Diferența -0.0019
Zi precendentă 4.3209
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0923 RON
USD flag1 USD = 4.3190 RON
GBP flag1 GBP = 5.8630 RON
CHF flag1 CHF = 5.5529 RON
AUD flag1 AUD = 3.0117 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1549 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4436 RON
SEK flag1 SEK = 0.4774 RON
XAU flag1 XAU = 676.6689 RON
Monede Crypto
1 BTC = 301266.66RON
1 ETH = 9086.07RON
1 LTC = 241.02RON
1 XRP = 6.21RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27247.30-0.11%
BET-BK5512.19-0.07%
BET-EF1460.73-0.09%
BET-FI104214.061.05%
BET-NG1962.87-0.05%
BET-TR63806.48-0.11%
BET-TRN61635.47-0.11%
BET-XT2360.79-0.09%
BET-XT-TR5404.24-0.09%
BET-XT-TRN5234.55-0.09%
BETAeRO996.01-0.69%
BETPlus3951.57-0.11%
RTL61244.92-0.10%

Opinii

Femeie cumpără roșii / Foto: Freepik

Negrescu: Avem roșii din Albania pe rafturi, iar producătorii români aruncă marfa

România ajunge să importe tot mai multe...

Claudiu Năsui

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel