Modernizarea rețelei electrice a României are nevoie de investiții uriașe

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Reţeaua de distribuţie a energiei electrice a României are nevoie de investiţii de 10 miliarde de euro pentru a fi reînnoită şi de 30 de miliarde de euro pentru extindere, a declarat Adrian Borotea, director Strategie de Grup în cadrul CEZ România, într-o conferinţă pe teme de profil. 

"Considerăm că reţeaua are în continuare nevoie de investiţii masive, iar consultantul ne-a spus că, pentru a reînnoi sută la sută reţeaua de distribuţie, la nivelul actual tehnic, ne-ar trebui 10 miliarde de euro la nivelul ţării şi, pentru a face mai mult, este nevoie de 30 de miliarde. Sunt nişte sume colosale", a admis el.

Potrivit acestuia, cu ajutorul reglementatorului, companiile de distribuţie trebuie să prioritizeze sumele investite, în concordanţă cu decizia acţionarilor, astfel încât calitatea serviciului să crească.

Competiție acerbă

"Pentru alocarea capitalului, acţionarii selectează proiectele care le oferă o remunerare mai mare. Şi atunci există o competiţie între activităţi. Nu vreau să spun că CEZ va investi mai puţin, departe de mine acest lucru, dar vreau să vă spun că este o competiţie acerbă în a aloca banii disponibili, respectiv equity, către proiectele cu remunerarea cea mai mare, având în vedere că CEZ şi ceilalţi mari operatori de distribuţie sunt listaţi la burse, iar acţionarii, consultanţii, analiştii se uită foarte atenţi", a susţinut Borotea.

El a subliniat că CEZ România a triplat planul de investiţii imediat după privatizare şi a dat asigurări că nivelul investiţiilor în reţeaua de distribuţie din Oltenia va continua să fie unul ambiţios.

Grupul ceh de utilităţi CEZ a cumpărat furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica Oltenia în 2005. Compania de distribuţie se numeşte acum Distribuţie Oltenia şi asigură alimentarea cu energie electrică pentru 1,4 milioane de clienţi din şapte judeţe: Dolj, Argeş, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Teleorman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.3711
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414232.60RON
1 ETH = 7876.89RON
1 LTC = 369.04RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel