Ministrul Răzvan Cuc despre Ordonanța Uber

Mara Ivan |
Data publicării:
Număr mult mai mare decât anunțase inițial
Număr mult mai mare decât anunțase inițial

Românii vor alege exact cu cine vor să meargă în călătoriile pe care le vor face în Bucureşti şi nu numai în zona Capitalei, pentru că acum concurenţa este liberă, a declarat marţi seara ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la Palatul Victoria, după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă referitoare la reglementarea platformelor de ridesharing.

"Acest domeniu nu era reglementat în România de mai bine de 5 ani de zile şi iată că Guvernul a reuşit în două luni să îl implementeze şi cu procedura de transparenţă. S-a discutat cu partenerii sociali fiecare articol în parte. S-a cerut şi o dezbatere publică tocmai pentru a nu exista niciun fel de dubiu că acest proiect ar produce prejudicii de o parte sau de alta. Acum concurenţa este liberă. Românii vor alege exact cu cine vor sa meargă în călătoriile pe care le vor face în Bucureşti şi nu numai în zona Bucureştiului", a precizat ministrul Transporturilor.

Acesta a reamintit că actul normativ are în vedere definirea activităţilor de transport alternativ, a modului de efectuare a acestora şi a tuturor actorilor implicaţi, modalitatea de autorizare a platformelor digitale şi a operatorilor de transport alternativ, modalitatea de fiscalizare a veniturilor obţinute în urma acestor activităţi atât de conducătorii auto cât şi de către operatorii de transport alternativ cât şi stabilirea obligaţiilor ce trebuie îndeplinite de platforme sau de conducătorii auto.

Citește și Uber Eats, peste 700 de localuri partenere

Referitor la nemulţumirile taximetriştilor care arătau, recent, că ei practică un tarif fix, iar UBER şi CLEVER nu, ministrul de resort a subliniat că autorităţile nu au impus niciun fel de restricţie pe preţuri, iar piaţa va selecta.

"Domeniul este reglementat. Clienţii vor selecta. Dacă este real ce spun taximetriştii, atunci va scădea numărul de pasageri care vor utiliza platformele de ridesharing. Eu îmi amintesc că, la dezbaterea publică, taximetriştii au venit şi au cerut la un moment dat reducerea sumelor care trebuie plătite pentru reglementarea platformelor. Asta m-a dus cu gândul că şi ei ar vrea să îşi facă o platformă electronică. Nu facem supoziţii. Piaţa va decide", a arătat ministrul Cuc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0632
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0632
USD
Azi 4.3104
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3104
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0632 RON
USD flag1 USD = 4.3104 RON
GBP flag1 GBP = 5.8585 RON
CHF flag1 CHF = 5.4178 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6783 RON
CAD flag1 CAD = 3.1161 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4380 RON
SEK flag1 SEK = 0.4628 RON
XAU flag1 XAU = 504.1740 RON
Monede Crypto
1 BTC = 496548.08RON
1 ETH = 19386.63RON
1 LTC = 488.84RON
1 XRP = 12.94RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20792.15-0.19%
BET-BK4026.51-0.10%
BET-EF1125.33-0.16%
BET-FI73860.790.28%
BET-NG1512.30-0.12%
BET-TR48251.51-0.19%
BET-TRN46652.62-0.19%
BET-XT1783.16-0.13%
BET-XT-TR4051.53-0.13%
BET-XT-TRN3927.31-0.13%
BETAeRO955.10-0.12%
BETPlus3045.49-0.19%
RTL46542.51-0.22%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel