Ministerul Transporturilor pregătește o investiție pentru Aeroportul Internaţional din Timişoara

Antonia Popescu |
Data publicării:
Transportul aerian de pasageri a înregistrat o SCĂDERE
Transportul aerian de pasageri a înregistrat o SCĂDERE

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Terminal plecări curse externe" la Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara, o investiţie de peste 184 de milioane de lei.

Construirea terminalului plecări curse externe presupune asigurarea condiţiilor de procesare a pasagerilor care pleacă spre destinaţii externe, a celor care se află în tranzit/transfer, dar realizează şi interconexiunea terminalelor noi cu cele aflate în exploatare.

Investiţia se va realiza din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, Axa Prioritară 2 - "Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient", Obiectivul specific 2.3. - "Creşterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor", de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, precum şi din venituri proprii, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Ce trebuie să facă pasagerii care intră în țară prin Aeroportului Internaţional Sibiu

Execuţia proiectului este estimată a se realiza în perioada de eligibilitate a Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, care asigură finanţarea până în anul 2023 a proiectelor de investiţii aprobate până la data de 31.12.2020.

De asemenea, prin dotările propuse, se vor asigura şi condiţiile de procesare care să îndeplinească atât standardele de securitate, cât şi pe cele privind nivelul serviciilor oferite pasagerilor.

Investiţia constă în realizarea următoarelor capacităţi: suprafaţă construită/desfăşurată la sol propusă - 8.000 mp; suprafaţă construită desfăşurată propusă - 12.000 mp; regim de înălţime propus - 12,92 metri; sistem control de securitate pasageri şi bagaje - 1; lifturi persoane şi bagaje - 7; ghişee check-in - 18; cabine poliţia de frontieră - 6 posturi; porţi automate de scanare documente - 6.

Valoarea obiectivului de investiţii "Terminal plecări curse externe" este 184,506 milioane de lei, inclusiv TVA, echivalentul a 38,843 milioane de euro.

"Soluţiile tehnice adoptate prin prezentul obiectiv de investiţii răspund necesităţilor societăţii, corespunzând atât din punct de vedere al calităţii în construcţii, cât şi cerinţelor stabilite la nivel naţional şi internaţional în domeniul aviaţiei civile. Ele sunt adaptate la situaţiile de trafic înregistrate deja la orele de vârf, dar creează şi premisele prin care se va asigura dezvoltarea aeroportului în următorii 10 - 35 ani (în conformitate cu rezultatele analizei cost - beneficiu efectuate)", se arată în instrumentul de motivare, care însoţeşte proiectul de HG.

Traficul aerian derulat în cadrul Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia (AIT-TV) a înregistrat o creştere semnificativă generată în primul rând de creşterea nivelului veniturilor populaţiei, de dezvoltarea mediului economic, dar şi de nevoile de transport ale cetăţenilor români care lucrează în afara graniţelor ţării. Evoluţia constant ascendentă a traficului de pasageri a condus ca în ultimii 10 ani să se realizeze unele adaptări de mică şi medie complexitate a elementelor de infrastructură, dar care au devenit insuficiente pentru a asigura un grad optim de confort.

Infrastructura AIT-TV a fost construită în anii 1960 şi a fost extinsă în 1980.

AIT-TV a demarat în luna ianuarie 2019 construirea terminalului sosiri curse externe pasageri, care este prima etapă a dezvoltării infrastructurii destinate pasagerilor.

A doua etapă a dezvoltării acestei infrastructuri o reprezintă construirea terminalului plecări curse externe. Acesta contribuie la realizarea obiectivului general al strategiei de dezvoltare a aeroportului, la dezvoltarea actualului sistem de transport, de calitate, durabil şi eficient şi integrarea lui în sistemul multimodal proiectat la nivelul regiunii. Terminalul va fi amplasat pe un teren cu o suprafaţă de 27.900 mp, care a fost trecut în domeniul public al statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 18-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 292024.87RON
1 ETH = 14208.88RON
1 LTC = 377.71RON
1 XRP = 2.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.41 0.17%
BET-BK 3114.70 0.27%
BET-FI 60241.94 -0.15%
BET-NG 1207.86 0.04%
BET-TR 35163.83 0.17%
BET-TRN 34353.34 0.17%
BET-XT 1444.18 0.19%
BET-XT-TR 2962.84 0.19%
BET-XT-TRN 2899.41 0.19%
BETAeRO 1065.01 0.13%
BETPlus 2504.07 0.13%
RTL 37201.72 0.17%

Comunicate de presa

Contrabanda cu tutun
O linie electrică inedită în România
Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel