Ministerul Energiei promite: Nu vom rămâne în întuneric în această iarnă

electric_21015000
Nu va fi o mare pană de curent
Un black-out, adică o pană de curent generală, este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei ţări, iar Ministerul Energiei nu ia în calcul acest lucru pentru această iarnă, a promis Doru Vişan, secretar de stat în cadrul ministerului, la finalul şedinţei comandamentului de iarnă.

Totuși, în weekend au rămas fără curnt eletric peste 280.000 de locuinţe au rămas fără curent electric în mai multe judeţe din ţară şi, în prezent, mai sunt 60.000 de consumatori nealimentaţi, a precizat Vişan. "Promisiunile celor patru companii (de distribuţie, Electrica, Enel, CEZ, E.ON - n.r.) sunt că majoritatea vor fi realimentaţi astăzi, vorbim de revenirea la normal a liniilor de medie tensiune, şi finalizarea ultimului consumator mâine, 19 decembrie", a arătat oficialul ministerial.

Prea multă zăpadă

El a explicat că principala cauză a fost o cantitate mare de zăpadă apoasă, care a îngreunat copacii, astfel încât aceştia au rupt liniile electrice, izolatorii şi chiar stâlpii. Vişan a anunțat că va cere aprobarea unui act normativ privind defrişarea copacilor aflaţi la distanţă mică de linii, astfel încât să se creeze un culoare de securitate.

Citește și Ce ne învaţă noua Strategie energetică a României

"S-a desprins ca necesitate şi voi promova în cadrul programului de iarnă acest culoar de securitate: trebuie să emitem un act normativ în baza propunerii lor de a crea facilitate şi siguranţă în defrişarea obligatorie a acestui culoar de securitate", a spus oficialul ministerial. Potrivit acestuia, cele mai mari probleme au fost în Banat, Baia-Mare, Mehedinţi, Vâlcea, Gorj şi Argeş.

Este exclus

Întrebat dacă este posibil un black-out în această iarnă, în condiţiile în care aceste fenomene s-ar manifesta pe întregul teritoriu al ţării, Vişan a răspuns: "Black-out-ul reprezintă cel mai rău lucru care se poate întâmpla unei ţări, prin urmare nu luăm în considerare acest lucru".

Oficialul ministerial a mai spus că, în această perioadă, atât consumul de energie, cât şi cel de gaze au crescut foarte mult la nivel naţional.

x close