Locuri de muncă în sistemul sanitar. Declarația Sorinei Pintea

medical_31443700
Posturile se pot scoate la concurs
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat miercuri că posturile nu sunt blocate în sistemul sanitar. 

"Anul trecut funcţiona regula doi la unu pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii, dar nu pentru spitalele din subordinea autorităţilor locale, anul acesta nu mai există această regulă, deci atâta vreme cât un post este vacantat, având în vedere că bugetele sunt aprobate, posturile se pot scoate la concurs", a explicat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Ea a arătat că a întâlnit manageri de unităţi medicale care i-au spus că nu fac angajări pentru că nu sunt lăsaţi de directorii financiari.

Citește și Sorina Pintea anunță deschiderea unui spital în România

"Am întâlnit manageri care mi-au spus că nu-i lasă directorii financiari, repet, ministrul nu poate acoperi incompetenţa unora şi nici nu cred că este în fişa postului unui ministru acest lucru. Avem cadrul legal, avem buget şi lucrurile nu se respectă", a menţionat Pintea.

x close