Germania, în pragul unei mari schimbări. Pandemia își lasă amprenta

Antonia Popescu / 14 mai 2020 / 16:43
Salariile reale în Germania au urcat cu 0,4% în primul trimestru din 2020
Salariile reale în Germania au urcat cu 0,4% în primul trimestru din 2020

Criza provocată de pandemia de COVID-19 ar putea adânci diferenţele salariale pe criterii de gen în Germania în contextul în care tot mai multe femei lucrează cu program redus pentru a avea grijă de copii după închiderea şcolilor şi grădiniţelor, potrivit unui sondaj dat joi publicităţii, informează Reuters.

În familiile cu cel puţin un copil cu vârsta sub 14 ani, 27% dintre femei au lucrat mai puţine ore ca să poată avea grijă de cei mici, în timp ce doar 16% dintre bărbaţi au făcut acelaşi lucru, potrivit unui sondaj realizat de institutul de cercetare Hans Boeckler Foundation, la care au luat parte 7.700 de angajaţi.

Austria, trimisă în judecată de UE. Pentru atitudinea față de străini

''Diferenţele salariale dintre bărbaţi şi femei s-ar putea accentua mai mult ca urmare a crizei coronavirusului'', a spus Bettina Kohlrausch, directoarea academică a departamentului de economie şi ştiinţe sociale al fundaţiei, apropiate de confederaţia sindicatelor din Germania.

Şcolile şi grădiniţele şi-au închis porţile în Germania pe 17 martie pentru a contribui la încetinirea răspândirii transmiterii coronavirusului. Unităţile de învăţământ s-au deschis treptat, dar o revenire completă la normal nu se aşteaptă decât după vacanţa de vară.

În Germania, femeile câştigă în medie cu circa 21% mai puţin decât bărbaţii, printre cele mai mari discrepanţe salariale din Uniunea Europeană, una dintre cauze fiind faptul că multe dintre acestea muncesc cu jumătate de normă.

Tendinţa ca femeile să lucreze mai puţine ore decât bărbaţii a fost mai pronunţată în familiile cu venituri mici sau medii în comparaţie cu cele cu venituri mari, mai precizează sondajul.

''De obicei, familiile cu venituri mai mici nu se pot descurca fără salariul bărbatului, care de obicei este mai mare'', a spus Kohlrausch.

Sondajul a arătat că 48% dintre persoanele care fac parte din familii cu doi părinţi şi au copii cu vârsta sub 14 ani au descris per ansamblu situaţia în timpul crizei ca fiind ''extrem'' sau ''foarte stresantă''.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.8397
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.8365
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0121
Zi precendentă 4.2843
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 08-07-2020
EUR flag1 EUR = 4.8397 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.3548 RON
CHF flag1 CHF = 4.5479 RON
AUD flag1 AUD = 2.9748 RON
DKK flag1 DKK = 0.6494 RON
CAD flag1 CAD = 3.1643 RON
HUF flag1 HUF = 0.0137 RON
JPY flag1 JPY = 0.0399 RON
NOK flag1 NOK = 0.4539 RON
SEK flag1 SEK = 0.4623 RON
XAU flag1 XAU = 245.3126 RON
Monede Crypto
1 BTC = 39899.03RON
1 ETH = 1037.41RON
1 LTC = 192.44RON
1 XRP = 0.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.41% p.a.
ROBOR:
3 luni: 2.15%
6 luni: 2.23%
12 luni: 2.35%
EURIBOR:
3 luni: -0.4410 %
6 luni: -0.3080 %
12 luni: -0.2430 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 8528.12 0.05%
BET-BK 1663.13 -0.14%
BET-FI 42282.60 -0.18%
BET-NG 650.99 -0.08%
BET-TR 14221.19 0.05%
BET-XT 777.77 0.01%
BET-XT-TR 1303.06 0.00%
BETPlus 1277.72 0.05%
RTL 17643.45 0.07%

Comunicate de presa

Franța retrage Hidroxiclorochina din schema de tratament

Medicamente la ușă, pentru clujeni

Poşta Română a încheiat un acord...

Horia Grigorescu, directorul Poștei Române a spus ce urmează să se întâmplă în zona de investiții privind compania pe care o conduce

UNICEF şi Poşta Română, parteneriat pentru prevenirea răspândirii COVID-19

UNICEF și Poşta Română își unesc...

Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
nxt.24
YesMy