Gaze naturale. Moscova are pretenții și cere garanții

DCBusiness Team |
Data publicării:
Ungaria vrea să își diversifice căile de aprovizionare cu gaze
Ungaria vrea să își diversifice căile de aprovizionare cu gaze

Premierul rus Dmitri Medvedev a anunțat că Moscova aşteaptă "garanţii" de la Uniunea Europeană înainte de a lua în considerare un traseu viitor spre vest al gazoductului TurkStream destinat să lege Rusia de Turcia prin Marea Neagră

"Putem discuta următoarele etape numai după obţinerea unor garanţii fiabile (...) ale Comisiei Europene că proiectul nu va fi anulat şi nu vor exista obstacole" în realizarea sa, a declarat el într-o conferinţă de presă alături de omologul său bulgar, Boiko Borisov.

Destinat să transporte circa 31,1 miliarde metri cubi de gaz rusesc pe an, acest gazoduct de asemenea numit "Turkish Stream" este în curs de terminare şi deschiderea vanelor este prevăzută pentru sfârşitul anului. Dar chestiunea unei prelungiri spre vest - un traseu pentru care Bulgaria şi Grecia sunt în competiţie - rămâne deschisă, în timp ce Moscova nu-şi ascunde neîncrederea după eşecul proiectului South Stream la sfârşitul anului 2014.

Cu o capacitate de două ori mai mare decât TurkStream, acest gazoduct urma să facă legătura între Rusia şi Bulgaria, ocolind Ucraina. El a fost abandonat din cauza opoziţiei Bruxellesului, pe fondul conflictului ruso-ucrainean. "Trebuie să ne amintim experienţa neplăcută de acum câţiva ani şi să nu o mai vedem reînnoită, experienţa South Stream", a subliniat Medvedev la Sofia. 

Citește și Bulgarii construiesc conducta care va transporta gaz rusesc spre Europa

Borisov, cu toate acestea, a dat asigurări că TurkStream nu provoacă opoziţie şi a anunţat că ţara sa a lansat deja licitaţia pentru construcţia unei conducte de 484 de km de la graniţa turcă până la Serbia în valoare de 1,4 miliarde de euro.

Comisia Europeană cere respectarea strictă a regulilor UE, mai ales accesul la gazoducte pentru terţe părţi, o condiţie ce va fi îndeplinită potrivit promotorilor proiectului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.3711
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415445.45RON
1 ETH = 7917.96RON
1 LTC = 369.56RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel