Exporturile, o povară pentru economia României. Date statistice

Simona Haiduc |
Data publicării:
Ce a contribuit la cresterea economiei
Ce a contribuit la cresterea economiei

Creşterea în ritm anual a economiei în primul trimestru al acestui an, de 5% pe serie brută şi 5,1% pe serie ajustată, s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 6,7%, contribuind cu 4,3% la avansul PIB, potrivit unor noi date ale Institutului Naţional de Statistică, publicate joi.

Investiţiile au avut o contribuţie de 0,9% la creşterea PIB, iar exportul a continuat să aibă o contribuţie negativă, de minus 3,3%.

"Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 6,7%, contribuind cu 4,3% la creşterea PIB; formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 5,4%, contribuind cu 0,9% la creşterea PIB; cheltuielii pentru consumul final al administraţiilor publice, al cărei volum s-a majorat cu 3,8%, contribuind cu 0,7% la creşterea PIB. O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-3,3%), consecinţă a creşterii mult mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii comparativ cu cel al exporturilor de bunuri şi servicii", precizează INS în datele provizorii privind creşterea PIB în primul trimestru al acestui an.

Citește și Creştere spectaculoasă a PIB-ul pe cap de locuitor

Comparativ cu trimestrul IV al anului trecut, pe serie ajustată sezonier, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2019 a fost de 253,628 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,3%. Pe serie brută, PIB-ul estimat pentru primele trei luni ale acestui an a fost de 202,848 miliarde de lei preţuri curente.

La creşterea PIB au contribuit, în perioada ianuarie - martie din 2019, aproape toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele ramuri: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,3%), cu o pondere de 20% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,7%; informaţiile şi comunicaţiile (+0,6%), cu o pondere de 5,9% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 10,8%; activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,6%), cu o pondere de 6,5% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 9,5%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.314
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383933.36RON
1 ETH = 12834.98RON
1 LTC = 335.24RON
1 XRP = 8.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel