"Este important ca ratele dobânzii să rămână unde sunt pentru mai mult timp", afirmă Cristian Popa (BNR)

bnr_17545000
Banca Naționala a României
Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, a transmis un mesaj despre inflaţie şi rata dobânzii.

"Rata anuală a inflației a scăzut la 8,8% în luna septembrie, în linie cu prognoza BNR pentru sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2023. Avansul prețurilor de consum în termeni lunari a fost de 0,8%, un nivel destul de ridicat, iar principala preocupare o reprezintă categoria serviciilor, ce accelerează cu 12% față de luna septembrie a anului precedent.

Deși în descreștere, inflația mărfurilor alimentare (+10,4%) se află în continuare peste rata inflației IPC, în timp ce dinamica prețurilor s-a temperat cel mai puternic în categoria mărfurilor nealimentare (+6,7%). Inflația de bază a decelerat de asemenea, dar este încă la un nivel înalt: 11,4% în ultimele 12 luni.

Însă principalul element cu care poți judeca inflația de bază (și serviciile) este piața muncii, iar piața muncii rămâne relativ tensionată: costurile salariale ce cresc cu 15% în medie pot fi absorbite pentru o perioadă de angajatori, însă nu pentru totdeauna, făcând dificilă ultima parte a luptei cu inflația.

Într-un context macroeconomic încă incert, Banca Națională a României a hotărât să mențină în octombrie rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. Similar altor țări din regiune, economia României încetinește. În plus, ne confruntăm cu noi incertitudini și riscuri generate de măsurile fiscal-bugetare care vor fi aplicate la începutul anului viitor. Într-un mediu marcat de o amplă incertitudine, cred că este esențial să nu ne grăbim, este important ca ratele dobânzii să rămână unde sunt pentru mai mult timp (higher for longer), ca aproape peste tot în lume, pentru a nu risca o reaprindere a inflației.

Trebuie să fim convinși că inflația se apropie de țintă înainte de a opera reduceri de dobânzi. Altfel, relaxarea prematură a politicii monetare ar putea fi periculoasă, după cum voi arăta într-o postare viitoare: cele mai multe episoade inflaționiste din lume au recidivat deoarece au existat reduceri premature ale dobânzilor", transmite Cristian Popa într-un mesaj postat pe Facebook.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close