Șeful guvernului anunță valoarea punctului de pensie

Simona Haiduc |
Data publicării:

Guvernul va discuta, în şedinţa de miercuri, noua lege a pensiilor, a anunţat prim-ministrul Viorica Dăncilă, precizând că acest proiect de act normativ vizează creşterea veniturilor pensionarilor şi eliminarea inechităţilor în sistemul public de pensii. 

"Discutăm astăzi, în şedinţa de Guvern, noua lege a pensiilor, un proiect important pentru milioane de români, prin care ne dorim creşterea veniturilor pentru pensionari şi eliminarea inechităţilor în sistemul public de pensii. Astfel, asigurăm pensii egale pentru muncă egală şi îndreptăm inechităţile din prezent, când două persoane, care au avut aceeaşi ocupaţie şi au aceeaşi vechime în muncă, beneficiază de pensii diferite", a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei Executivului, scrie Agerpres.

Potrivit premierului, noua lege a pensiilor se va aplica etapizat.

"Noua lege a pensiilor se va aplica etapizat, începând cu anul 2019 până în anul 2021, când va intra integral în vigoare, ceea ce înseamnă şi noi creşteri ale punctului de pensie, la 1.265 lei - în 2019, 1.775 lei - în 2020 şi 1.875 de lei - în anul 2021. Această lege este complexă, bazată pe principii solide, care poate fi susţinută din punct de vedere bugetar şi asupra căreia ne-am consultat atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele", a afirmat Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0889
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0889
USD
Azi 4.4142
Diferența 0.0162
Zi precendentă 4.398
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0889 RON
USD flag1 USD = 4.4142 RON
GBP flag1 GBP = 5.7733 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.8625 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1423 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4342 RON
SEK flag1 SEK = 0.4630 RON
XAU flag1 XAU = 576.7247 RON
Monede Crypto
1 BTC = 364875.74RON
1 ETH = 11956.04RON
1 LTC = 368.01RON
1 XRP = 8.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22646.49-2.12%
BET-BK4404.83-2.14%
BET-EF1239.68-2.14%
BET-FI88203.26-1.82%
BET-NG1676.87-2.53%
BET-TR52802.10-2.12%
BET-TRN51028.04-2.12%
BET-XT1963.18-2.08%
BET-XT-TR4479.15-2.08%
BET-XT-TRN4339.99-2.08%
BETAeRO919.33-2.47%
BETPlus3300.80-2.07%
RTL50992.81-2.13%

Opinii

O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik
Adrian Negrescu

Ce riscuri anunță Adrian Negrescu pentru piața carburanților

Adrian Negrescu avertizează că strategia...

Ghișeu / Foto: Arhivă

Mircea Coșea: „Funcționarii nu servesc cetățeanul, ci sistemul”

Profesorul Mircea Coșea afirmă că România se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel