Directorul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, a demisionat din funcţie

Antonia Popescu |
Data publicării:
Mai bine de jumătate dintre angajaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic, aceasta fiind prima instituţie din judeţ care anunţă luarea unor astfel de măsuri.
Mai bine de jumătate dintre angajaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic, aceasta fiind prima instituţie din judeţ care anunţă luarea unor astfel de măsuri.

Directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Alexandru Ivan, a demisionat din funcţie, dar va rămâne la conducerea companiei încă 30 de zile, fiind în perioada de preaviz, au informat, vineri, reprezentanţii companiei.

"În data de 16 ianuarie 2020, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al CNAB, s-a luat act de demisia înaintată de către domnul George Alexandru Ivan din funcţia de director general interimar", se arată în comunicatul CNAB.

Haos și turbulențe după demisia președintelui bolivian Evo Morales

În prezent, el se află în perioada de preaviz de 30 zile, conform prevederilor contractului de mandat.

"În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile contractului de mandat, încheiat cu dl Alexandru Ivan, conducerea companiei va fi asigurată în continuare, până la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie, de către fostul director general interimar, dar nu mai mult de 30 de zile, de la data depunerii demisiei. Astfel, domnul George Alexandru Ivan exercită şi în prezent atribuţiile de director general al CNAB".

Alexandru Ivan a fost numit director general al CNAB în luna aprilie 2019, având mandat provizoriu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 500848.72RON
1 ETH = 19552.41RON
1 LTC = 497.25RON
1 XRP = 13.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel