Digitalizare: Ministrul comunicațiilor se face că nu vede dezastrul din România

Simona Haiduc |
Data publicării:

România se află la coada clasamentelor europene privind digitalizarea, însă ministrul Comunicaţiilor consideră că lucrurile nu stau chiar atât de rău, în contextul în care sectorul IT&C reprezintă 7% din PIB, într-o ţară unde agricultura este de bază. 

Prezent la o conferință de specialitate, Bogdan Belciu, partener în cadrul PwC România, a afirmat că România este pe ultimul loc în UE la capitolul digitalizare, realitate subliniată de trei studii internaţionale de profil."Primul din cele trei clasamente este un studiu al ONU, care analizează toate ţările din lume. În acest clasament ne aflăm pe poziţia 67, din 200 şi ceva de ţări, ceea ce ar putea să pară nu atât de rău, dar multe dintre ţările aflate în urma noastră nu sunt neapărat ţări cu cala o re vrem să ne comparăm, însă la nivelul comunităţii europene suntem pe ultimul loc", a spus Belciu.

De asemenea, şi în celelalte două topuri la care s-a referit reprezentantul PwC România este pe ultimul loc din UE. "Deci, este clar că, din punctul de vedere al digitalizării, avem foarte multe lucruri de făcut. În primul rând, este analizată infrastructura. Acolo unde avem, stăm bine, în sensul că viteza este printre cele mai mari din lume, însă nivelul de acoperire este deficitar, în special în zonele rurale. Totodată, nivelul de educaţie digitală al românilor este destul de scăzut, 25% dintre români nu au folosit niciodată internetul", a subliniat Belciu.

Potrivit acestuia, suntem pe ultimul loc în Europa şi în ceea ce priveşte nivelul de absorbţie al tehnologiilor, atât în mediul privat, cât şi public.

În replică, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Bogdan Cojocaru, prezent la acelaşi eveniment, a ţinut să precizeze că lucrurile nu stau chiar atât de rău.

"La modul în care s-a început prezentarea de mai devreme, am spus că, totuşi, suntem în această piaţă de peste 13 ani şi, din informaţiile pe care le avem, lucrurile nu sunt chiar atât de dramatice. Într-adevăr, sunt anumite aspecte, cum ar fi accesul la digitalizare, care poate au trenat ori s-au întâmplat diverse lucruri nu aşa cum am fi dorit. Însă, în momentul de faţă, consider că, împreună cu echipa pe care o avem la Ministerul Comunicaţiilor, cu ANCOM, cu cei din industrie, din punctul meu de vedere în această echipă putem construi un lucru foarte important", a arătat Cojocaru.

Mai mult, el a amintit că sectorul a primit ajutoare consistente din partea statului, în special în zona de fiscalitate şi de resurse umane.

"Totodată, unii dintre cei care se află în acest moment de cealaltă parte a baricadei ar putea spune că sectorul IT şi zona de comunicaţii pot fi introduse în zona de ajutor social. Aceasta deoarece sunt din ce în ce mai multe facilităţi acordate şi susţinem toată această industrie. Mă refer la partea de fiscalitate, la încurajarea resursei umane, care este cea mai importantă, să rămână în ţară şi aşa mai departe. Dar, lăsând la o parte aceste bârfe, că am putea fi noi, ca IT-işti, duşi într-o zonă de asistaţi social, ceea ce nu este cazul, întrucât este clar că acest domeniu este foarte important şi necesită eforturi din ce în ce mai mari", a punctat ministrul.

Acesta a adăugat că, într-o ţară în care agricultura este un sector de bază, aşa cum este cazul României, ponderea de 7% pe care o are acest sector este una foarte bună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0737
Diferența 0.0021
Zi precendentă 5.0716
USD
Azi 4.3122
Diferența -0.0131
Zi precendentă 4.3253
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0737 RON
USD flag1 USD = 4.3122 RON
GBP flag1 GBP = 5.8581 RON
CHF flag1 CHF = 5.4401 RON
AUD flag1 AUD = 2.8526 RON
DKK flag1 DKK = 0.6795 RON
CAD flag1 CAD = 3.1241 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4326 RON
SEK flag1 SEK = 0.4612 RON
XAU flag1 XAU = 506.4161 RON
Monede Crypto
1 BTC = 479640.66RON
1 ETH = 18488.82RON
1 LTC = 482.75RON
1 XRP = 12.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20572.06-0.59%
BET-BK3989.99-0.50%
BET-EF1116.00-0.60%
BET-FI74057.450.52%
BET-NG1496.70-0.69%
BET-TR47738.58-0.60%
BET-TRN46156.91-0.60%
BET-XT1765.68-0.50%
BET-XT-TR4011.63-0.50%
BET-XT-TRN3888.65-0.50%
BETAeRO959.080.72%
BETPlus3015.15-0.56%
RTL45994.69-0.63%

Opinii

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel