Deciziile lui Donald Trump trag în jos economia lumii

Simona Haiduc |
Data publicării:
Donald trump, președintele SUA
Donald trump, președintele SUA

Agenţia de rating Fitch a revizuit în scădere prognoza de creştere a economiei mondiale în 2019. Decizie justificată de experţi prin măsurile protecţioniste ale Statelor Unite şi războiul comercial cu China.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că legea offshore va fi adoptată săptămâna viitoare în Parlament, subliniind că nu a "cedat" faţă de cele decise în sesiunea parlamentară trecută.

Economistul şef al Fitch, Brian Coulton, a declarat că prin decizia SUA de a introduce noi tarife vamala la mărfurile importate din China, războiul comercial dintre Washington şi Beijing a devenit realitate. Potrivit spuselor sale, politica protecţionistă a SUA a atins un punct critic, ajungând să influenţeze negativ evoluţia economiei mondiale.

Prognoza de creştere a economiei lumii pentru 2019 a fost coborâtă cu 0,1%, la 3,1%, iar prognoza de creştere a economiei Chinei, cu 0,2%, la 6,1%.

Reprezentantul Fitch a subliniat că, în pofida tuturor problemelor, economia globala va cunoaşte, anul acesta, o creştere de 3,3%, mai mult decât în 2017.

Pe de altă parte, Coulton a estimat că, pe termen scurt, economia Statelor Unite va rămâne pe un trend ascendent, dar deloc spectaculos, în timp ce economia din zona euro a atins deja vârful evoluţiei sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299722.53RON
1 ETH = 14651.33RON
1 LTC = 386.32RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel