Dan Suciu: Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut aproape un punct procentual

Antonia Popescu |
Data publicării:
Suciu(BNR): Probabil vom avea o uşoară descreştere a presiunii inflaţioniste până când plafonarea va ieşi din joc
Suciu(BNR): Probabil vom avea o uşoară descreştere a presiunii inflaţioniste până când plafonarea va ieşi din joc

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut aproape un punct procentual din martie până în prezent şi probabil că vom avea o egalizare cu Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu.

"Am văzut, cel puţin ROBOR la trei luni, indicatorul care se ia de multe ori în calcul, a scăzut aproape un punct procentual din martie până astăzi şi probabil că vom avea o egalizare a ROBOR-ului la trei luni cu indicele IRCC, noul indice care s-a dorit să fie luat în calcul pentru noile credite, deşi spuneam deja de atunci că nu la ROBOR este problema în ceea ce priveşte dobânzile şi iată că vedem acum această apropiere semnificativă a celor doi indici", a spus Dan Suciu, la Digi 24.

Isărescu explică modul în care BNR susține Guvernul

El a precizat că scăderea dobânzilor nu se poate realiza prin simpla reducere a dobânzii cheie a BNR.

"De unde apar probleme? Sigur că este important să vedem o continuare a scăderii dobânzilor şi aici sigur că ne străduim, dar nu este suficient ca Banca Naţională să se străduiască, dobânda este rezultatul nu doar al impactului pe care dobânda de politică monetară îl are. Dimpotrivă, sunt şi mulţi alţi factori care intervin. De altfel, dobânda noastră e 2%, iar în piaţă ne împrumutăm cu 7%. Ce se întâmplă cu acea diferenţă de 5 procente? Aici este marea discuţie şi aici ar trebui avut în vedere ce tipuri de decizii şi ce tip de climat economic reuşesc Guvernul şi Parlamentul să creeze, pentru că sunt o serie întreagă de decizii politice, de decizii economice, care fac acest climat relativ neprietenos", a menţionat Dan Suciu.

Potrivit sursei citate, măsurile luate în ultima perioadă de BNR arată preocuparea instituţiei pentru a avea lichiditate suficientă în sistem în aşa fel încât statul să poată accesa sursele de finanţare pe care şi le propune.

"Vedem că a avut succes această strategie în sensul în care din momentul în care am intervenit în acest fel în piaţa secundară. Au fost 14 emisiuni la rând ale statului care s-au soldat cu succes, adică statul a reuşit să absoarbă aceşti bani, iar preocuparea noastră principală rămâne în acest moment, pentru situaţia de criză pe care o traversăm, păstrarea acestei lichidităţi în condiţiile în care avem o stabilitate relativă a cursului de schimb. Atât cât se poate în condiţiile date şi o scădere a dobânzilor. Deocamdată, cel puţin vedem că aceste măsuri au rezultatele pe care le aşteptăm şi nu vedem motive pentru ca să nu dea rezultate în perioada următoare", a explicat purtătorul de cuvânt al BNR, precizând că este vorba de următoarea lună "care se anunţă în continuare relativ dificilă".

Suciu a adăugat că în această perioadă se discută despre resursele de finanţare pentru planurile guvernamentale, menţionând că la ora actuală "nu de planuri ducem lipsă, ci de capacitatea de a finanţa aceste planuri pentru că nu există resurse nelimitate".

"Săptămâna trecută a fost o întâlnire la care a participat şi guvernatorul Băncii Naţionale împreună cu ministrul de Finanţe şi cu preşedintele Iohannis şi premierul. S-au discutat sursele de finanţare pentru planurile guvernamentale, pentru că sigur, planuri pot fi multe, important este însă să existe şi surse de finanţare. Vedem în permanenţă discuţii legate de planuri. Sunt planuri peste planuri şi sunt partide, asociaţii, mediul de afaceri care vin cu diverse planuri. Nu de planuri ducem lipsă, ci de capacitatea de a finanţa aceste planuri pentru că nu există resurse nelimitate. Există resurse care se pot accesa, există resurse la care putem să mai adăugăm elemente suplimentare, bani suplimentari, dar nu există procente semnificative din PIB care pot fi puse la dispoziţie oricât s-ar dori şi oricât s-ar invoca aceste procente ca şi cum banii ar sta la dispoziţie şi nu ar fi decât o chestiune de lene să-i accesăm. Nici vorbă de aşa ceva. Pur şi simplu există resurse, dar ele trebuie bine drămuite şi ele trebuie puse în valoare acolo unde într-adevăr dau rezultate. Dar aceste resurse nu sunt nelimitate", a explicat Dan Suciu.

Întrebat care este opinia BNR în privinţa creşterii pensiilor în luna septembrie, Suciu a menţionat că Banca Naţională a anunţat de la început că într-un context de creştere economică redusă, sau relativ redusă, cum a fost cel de la începutul anului, "a creşte ceva cu 40%, indiferent ce, este o cifră puţin hazardată, iar în noul context este deja mai dificil".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298431.23RON
1 ETH = 14564.20RON
1 LTC = 396.84RON
1 XRP = 2.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel