Cum își salvează francezii turismul? Află pe ce se bazează

Antonia Popescu / 23 iul 2020 / 15:14
Turnul Eiffel se REDESCHIDE pentru turiști
Turnul Eiffel se REDESCHIDE pentru turiști

Lipsiţi de numeroşii vizitatori străini din cauza pandemiei de Covid-19, profesioniştii din sectorul turismului din Paris mizează pe clientela locală pentru a salva sezonul estival, transmite AFP.

De exemplu la turnul Eiffel, unde restaurantul Jules Verne a avut mesele pline în fiecare seară din iulie, francezii au reprezentat aproape totalitatea oaspeţilor, faţă de jumătate înaintea crizei sanitare.

Situaţia este similară pentru cursele cu vaporaşele Batobus şi Bateaux Parisiens, pe Sena, care în mod normal sunt foarte apreciate de turiştii străini.

"Clientela franceză este în mod clar cea mai importantă, multe familii alegând croazierele de după-amiază, graţie gratuităţii pentru copiii mai mici de 12 ani introdusă în vara aceasta", a declarat un purtător de cuvânt al societăţii Sodexo Sports et Loisirs, care deţine aceste activităţi.

ANPC a găsit dezastru în Costinești. Cele mai grave abateri

Clientela franceză compensează pentru absenţa turiştilor din SUA şi America Latină.

Cursele cu vaporaşul pe Sena au fost reluate la 1 iulie, după trei luni de oprire, iar numărul călătorilor a fost redus la jumătate pentru a respecta normele sanitare. Cu toate acestea, începând din data de 13 iulie, vaporaşele de pe Sena circulă şapte zile din şapte, în regim normal, şi au fost reluate şi croazierele cu masa inclusă oferite de Bateaux Parisiens.

"Pentru francezi, vara aceasta va fi o şansă unică în viaţă pentru a profita de Paris şi de hotelurile restaurantele, buticurile, parcurile de atracţii şi muzeele sale golite de turiştii străini", a subliniat Vanguélis Panayotis, preşedintele firmei de consultanţă MKG Consulting.

Graţie timpului frumos, parizienii profită de asemenea de numeroasele terase care au fost extinse în capitala Franţei. Graţie unei autorizaţii care a fost emisă în mod excepţional pentru vara aceasta, barurile şi restaurantele au dreptul de a-şi extinde terasele pe trotuare şi anumite spaţii de parcare, după trei luni de închidere impuse de pandemia de Covid-19.

"Fără terasă am fi fost terminaţi. Este o gură de oxigen", spune Stéphane Manigold, proprietarul unui restaurant. "Afară putem servi 36 de persoane. În interior, cu respectarea distanţei sociale, am fi fost reduşi la zece sau 15 persoane şi nu am fi putut redeschide. Terasa ne-a permis să scoată toţi angajaţii din şomaj parţial şi chiar să mai facem noi angajări", a adăugat el.

La rândul său, parcul de divertisment Disneyland Paris şi-a redeschis porţile pentru public la mijlocul lunii iulie, după patru luni de închidere, cu măsuri de igienă sporite şi o capacitate de primire redusă. Prima destinaţie turistică privată din Europa nu atrage deci atât de mulţi turişti ca de obicei spre capitală.

Chiar dacă Franţa este prima destinaţie turistică mondială, cu 90 de milioane de vizitatori pe an, dinamismul sectorului este totuşi puternic legat de clientela locală. Anul trecut, francezii au cheltuit 110 miliarde euro, adică de două ori mai mult decât vizitatorii străini. 

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.8745
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.8725
USD
Azi 4.0209
Diferența 0.0364
Zi precendentă 3.9845
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-02-2021
EUR flag1 EUR = 4.8745 RON
USD flag1 USD = 4.0209 RON
GBP flag1 GBP = 5.5894 RON
CHF flag1 CHF = 4.4406 RON
AUD flag1 AUD = 3.1327 RON
DKK flag1 DKK = 0.6555 RON
CAD flag1 CAD = 3.1817 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0378 RON
NOK flag1 NOK = 0.4704 RON
SEK flag1 SEK = 0.4818 RON
XAU flag1 XAU = 228.2335 RON
Monede Crypto
1 BTC = 175836.61RON
1 ETH = 5484.31RON
1 LTC = 640.45RON
1 XRP = 1.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 1.88% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.59%
6 luni: 1.64%
12 luni: 1.74%
EURIBOR:
3 luni: -0.5380 %
6 luni: -0.5180 %
12 luni: -0.4970 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 10322.04 -0.18%
BET-BK 1946.63 -0.32%
BET-FI 44535.08 -0.35%
BET-NG 757.29 0.15%
BET-TR 17378.47 -0.18%
BET-XT 916.17 -0.17%
BET-XT-TR 1549.86 -0.16%
BETPlus 1541.08 -0.18%
RTL 21552.15 -0.57%
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară
Primăvară

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy