Covid-19: Austria refuză intrarea în ţară a persoanelor care sosesc din Italia

Antonia Popescu |
Data publicării:
O ”sală” de așteptare mai puțin obișnuită pentru călători
O ”sală” de așteptare mai puțin obișnuită pentru călători

Austria va refuza intrarea în ţară a persoanelor care sosesc din Italia şi va interzice evenimentele în spaţii închise cu peste 100 de persoane, o altă serie de măsuri menite să încetinească răspândirea coronavirusului, a anunţat marţi cancelarul austriac Sebastian Kurz, relatează Reuters.

Anunţul survine a doua zi după ce premierul italian Giuseppe Conte a declarat că întreaga Italie se află în carantină până luna viitoare, o nouă încercare inedită şi neaşteptată a guvernului de la Roma de a combate coronavirusul în cea mai afectată ţară din Europa.

CFR Călători. Ce se întâmplă cu oamenii care vin cu trenul din Italia

"Principala prioritate este prevenirea răspândirii şi, astfel, importarea bolii în societatea noastră. Prin urmare, a fost impusă o interdicţie de intrare în Austria a persoanelor din Italia, cu excepţia celor care dispun de un certificat medical (care atestă că sunt sănătoase)", a declarat Kurz într-o conferinţă de presă.

Premierul Sebastian Kurz şi ministrul austriac de interne, Karl Nehammer, au anunţat şi alte măsuri, printre care interzicerea evenimentelor în spaţii închise cu participarea a peste 100 de persoane şi a evenimentelor în aer liber cu peste 500 de persoane. Cursurile universitare vor fi suspendate, iar companiile sunt rugate să le permită angajaţilor să lucreze de acasă.

Austria a anunţat anterior că va introduce marţi controale la graniţa sa cu Italia, vizând în special vehiculele cu numere de înmatriculare italiene. Viena a anunţat săptămâna trecută că suspendă zborurile directe către oraşele italiene Milano şi Bologna, precum şi către Iran şi Coreea de Sud.

Austria a înregistrat până acum 157 de cazuri de coronavirus şi niciun deces, comparativ cu peste 9.000 de cazuri în Italia şi 463 de decese.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0936
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0936
USD
Azi 4.3572
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3572
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0936 RON
USD flag1 USD = 4.3572 RON
GBP flag1 GBP = 5.8588 RON
CHF flag1 CHF = 5.4897 RON
AUD flag1 AUD = 2.9641 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1516 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4399 RON
SEK flag1 SEK = 0.4806 RON
XAU flag1 XAU = 676.7196 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389144.31RON
1 ETH = 12778.46RON
1 LTC = 295.67RON
1 XRP = 8.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26756.631.69%
BET-BK5362.332.05%
BET-EF1447.801.48%
BET-FI101392.040.78%
BET-NG1960.011.51%
BET-TR62657.511.69%
BET-TRN60525.601.69%
BET-XT2312.911.68%
BET-XT-TR5294.631.68%
BET-XT-TRN5128.381.68%
BETAeRO960.970.22%
BETPlus3882.901.63%
RTL60278.521.68%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel