Contrapropunere la iniţiativa franco-germană pentru un plan de reconstrucţie pentru UE

Antonia Popescu |
Data publicării:
Cele patru ţări conservatoare din punct de vedere fiscal sunt în favoarea unui fond de urgenţă unic
Cele patru ţări conservatoare din punct de vedere fiscal sunt în favoarea unui fond de urgenţă unic

Austria, Suedia, Danemarca şi Olanda au prezentat o contrapropunere la iniţiativa franco-germană pentru un plan de reconstrucţie pentru Uniunea Europeană după pandemia de coronavirus, relatează sâmbătă dpa.

Cele patru ţări conservatoare din punct de vedere fiscal sunt în favoarea unui fond de urgenţă unic pentru consolidarea economiei UE.

Este deosebit de important ca statele să limiteze acest ajutor de urgenţă la doi ani, potrivit unui comunicat difuzat sâmbătă de cancelaria austriacă.

Coronavirus: Franța regretă decizia guvernului britanic

În contrapropunere, anunţată deja de mai multe ori, cele patru state clarifică de asemenea că nu vor fi de acord cu mutualizarea datoriilor şi creşterea bugetului UE.

Proiectul de propunere a fost văzut de dpa sâmbătă.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au prezentat recent un concept de 500 miliarde de euro (545 miliarde de dolari) pentru un plan de recuperare după pandemia de coronavirus.

Conceptul este că banii ar trebui strânşi de către Comisia Europeană ca împrumuturi pe piaţa de capital şi distribuiţi sub formă de subvenţii prin bugetul UE.

Cel mai greu lovite state precum Italia sau Spania, dar şi sectoarele de afaceri afectate, ar putea primi subvenţii. Cu toate acestea, pentru a face acest lucru, toate cele 27 de ţări din UE ar trebui să fie de acord.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a criticat dur acest concept în numeroase interviuri şi apariţii în ultimele zile.

"În mod clar, spunem da ajutorului de urgenţă pentru coronavirus, dar ceea ce respingem este o uniune a datoriilor prin uşa din spate", a declarat el într-o intervenţie vineri ca oaspete la conferinţa online a conservatorilor bavarezi din sudul Germaniei, Uniunea Creştin-Socială (CSU).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.095
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.095
USD
Azi 4.3215
Diferența 0.0257
Zi precendentă 4.2958
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0950 RON
USD flag1 USD = 4.3215 RON
GBP flag1 GBP = 5.9031 RON
CHF flag1 CHF = 5.5510 RON
AUD flag1 AUD = 3.0269 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1590 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4457 RON
SEK flag1 SEK = 0.4825 RON
XAU flag1 XAU = 683.2483 RON
Monede Crypto
1 BTC = 332092.32RON
1 ETH = 10003.71RON
1 LTC = 264.17RON
1 XRP = 7.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27453.651.48%
BET-BK5554.401.42%
BET-EF1476.411.37%
BET-FI103300.43-0.04%
BET-NG1994.861.09%
BET-TR64289.711.48%
BET-TRN62102.261.48%
BET-XT2376.811.39%
BET-XT-TR5440.901.39%
BET-XT-TRN5270.071.39%
BETAeRO981.76-0.09%
BETPlus3980.721.48%
RTL61731.711.39%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel