Charterul cu autocarul pe litoralul Bulgariei va fi reluat

Antonia Popescu / 19 iun 2020 / 11:27
Grecia: Plajele private se redeschid
Grecia: Plajele private se redeschid

Charterul cu autocarul pe litoralul Bulgariei va fi reluat şi se va desfăşura din iunie şi până în data de 21 septembrie 2020, a anunţat vineri turoperatorul IRI Travel.

"Până la finele lunii iunie plecările vor fi bisăptămânale, iar din luna iulie şi până la finalul sezonului vom creşte la trei curse pe săptămână. Din păcate, a trebuit să majorăm cu 15-20% tarifele pentru a acoperi toate măsurile de siguranţă impuse de către autorităţi", a declarat CEO IRI Travel, Lucian Bădîrcea.

Potrivit sursei citate, turiştii care călătoresc sunt îmbarcaţi şi călătoresc în siguranţă, respectând toate normele legale sanitare. Astfel, autocarele sunt igienizate cu substanţe dezinfectante înainte şi după fiecare cursă, se folosesc dezinfectanţi pentru mâini şi covoraşe îmbibate cu soluţie de clor la urcarea în autocare, iar urcarea se face doar pe uşa din faţă a autocarului, coborârea doar pe uşile de la mijloc/spate.

Pachete turistice. Ce se întâmplă cu banii plătiți pe biletele nefolosite

Turoperatorul precizează că nu este permisă urcarea în autocar a persoanelor care nu poartă masca de protecţie, la îmbarcare şi coborâre se respecta distanţa minimă de 1,5 metri între pasageri, măştile sunt purtate de către toţi pasagerii şi de către şofer pe toată durata transportului, prima banchetă din spatele şoferului este lasată liberă sau exista un paravan între acesta şi pasageri, iar aşezarea în autocar se face cu o persoană pe o banchetă, în zig-zag.

"Pentru a nu pune în pericol sănătatea turiştilor vom păstra distanţarea socială până la final de sezon, acest lucru însemnând că vom utiliza maxim jumătate din capacitatea mijloacelor de transport. Avantajul va fi al clienţilor, întrucât fiecare dintre ei va avea la dispoziţie o banchetă din autocar. Asigurăm în acest mod atât siguranţa sanitara a călătorilor, cât şi confortul sporit al acestora pe toaţă durata transportului, evitând încălcarea recomandărilor oficiale cu rang de lege în ceea ce priveşte zădărnicirea combaterii bolilor", a mai spus Lucian Bădîrcea.

Potrivit sursei citate, charterul către Bulgaria va opera până în data de 21 septembrie. În luna iunie, IRI Travel va efectua plecări în zilele de luni şi sâmbăta, iar începând cu 1 iulie şi până la final de sezon se va pleca în zilele de luni, joi şi sâmbăta, dând astfel posibilitatea turiştilor de a-şi alege sejururi de 2, 3, 4, 5, 7 sau mai multe nopţi de cazare pe litoralul vecinilor noştri.

"Pentru staţiunile din nordul litoralului bulgăresc, Balchik, Albena şi Nisipurile de Aur tarifele dus - întors sunt de 60 de euro de persoană, în timp ce pentru staţiunile din sudul litoralului, Sunny Beach, Nessebar şi Obzor tariful este de 75 de euro. Distanţarea socială este inclusă în tarife, fiecare pasager ocupând o banchetă a autocarului", se mai precizează în comunicat. 

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9253
Diferența -0.0012
Zi precendentă 4.9265
USD
Azi 4.0683
Diferența -0.0140
Zi precendentă 4.0823
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 16-05-2021
EUR flag1 EUR = 4.9253 RON
USD flag1 USD = 4.0683 RON
GBP flag1 GBP = 5.7191 RON
CHF flag1 CHF = 4.4990 RON
AUD flag1 AUD = 3.1478 RON
DKK flag1 DKK = 0.6623 RON
CAD flag1 CAD = 3.3515 RON
HUF flag1 HUF = 0.0138 RON
JPY flag1 JPY = 0.0372 RON
NOK flag1 NOK = 0.4904 RON
SEK flag1 SEK = 0.4858 RON
XAU flag1 XAU = 239.7988 RON
Monede Crypto
1 BTC = 200934.03RON
1 ETH = 15718.69RON
1 LTC = 1294.74RON
1 XRP = 6.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 1.67% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.54%
6 luni: 1.65%
12 luni: 1.75%
EURIBOR:
3 luni: -0.5410 %
6 luni: -0.5150 %
12 luni: -0.4820 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 10322.04 -0.18%
BET-BK 1946.63 -0.32%
BET-FI 44535.08 -0.35%
BET-NG 757.29 0.15%
BET-TR 17378.47 -0.18%
BET-XT 916.17 -0.17%
BET-XT-TR 1549.86 -0.16%
BETPlus 1541.08 -0.18%
RTL 21552.15 -0.57%
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor
Lumea insectelor

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy