Definiția capitalismului în viziunea lui Bill Gates

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Capitalismul este instrumentul adecvat pentru combaterea inegalităţilor, prin faptul că generează venituri din taxe care pot fi folosite pentru a distribui prosperitatea, a declarat fondatorul Microsoft şi filantropul Bill Gates, aflat în vizită la Berlin. 

Gates (62 de ani) a mai afirmat că i-ar fi greu să-şi imagineze un sistem capabil să asigure oamenilor acces la medicamente, electricitate şi alfabetizare la fel de bine ca sistemul capitalist. "Nu există dovezi că un sistem alternativ ar funcţiona bine", a spus Gates în fața presei.

În opinia lui, un sistem economic capitalist permite reglarea fiscalităţii astfel încât să ajute la distribuirea prosperităţii. Gates a amintit că sunt ţări care au ales altă cale şi au eşuat, în opinia multora. Nord-coreenii duc o "viaţă îngrozitoare", iar exemplul Venezuelei a arătat ce se întâmplă când preţurile sunt fixate, a explicat el.

Bill Gates se află la Berlin pentru reuniunea anuală a iniţiativei caritabile Grand Challenges (Marile provocări), printre ai cărei cofondatori se numără. Considerat mult timp cel mai bogat om din lume, Gates se află în prezent pe locul al doilea în clasamentul realizat de Forbes, după fondatorul Amazon, Jeff Bezos. Gates a donat miliarde de dolari în scopuri caritabile, dar se estimează că dispune în continuare de o avere de 90 de miliarde de dolari. Averea lui Bezos este estimată la 112 miliarde de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.086
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0845
USD
Azi 4.4037
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.4165
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0860 RON
USD flag1 USD = 4.4037 RON
GBP flag1 GBP = 5.7723 RON
CHF flag1 CHF = 5.4550 RON
AUD flag1 AUD = 2.8555 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1205 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4605 RON
XAU flag1 XAU = 567.2995 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467015.69RON
1 ETH = 15971.87RON
1 LTC = 475.73RON
1 XRP = 10.84RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22865.87-0.09%
BET-BK4453.19-0.10%
BET-EF1249.11-0.11%
BET-FI85906.211.08%
BET-NG1710.45-0.25%
BET-TR53101.00-0.09%
BET-TRN51337.74-0.09%
BET-XT1974.59-0.02%
BET-XT-TR4491.21-0.02%
BET-XT-TRN4353.05-0.02%
BETAeRO914.54-0.38%
BETPlus3332.71-0.06%
RTL51273.44-0.11%

Opinii

Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel