Atac la cormorani! Ce pune la cale ministrul Apelor și Pădurilor

DCBusiness Team |
Data publicării:
Va fi modificată o lege
Va fi modificată o lege

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat joi, în urma unei întâlniri de lucru avută la Bistriţa, cu membrii comisiei de specialitate din Senat, că legea vânătorii va fi modificată, astfel încât să fie permisă vânarea cormoranilor, specie protejată de lege în prezent.

Ioan Deneş a spus că problema adusă în atenţia publică de ministrul Agriculturii, Petre Daea, este una "extrem de serioasă" şi că nu pot fi alese animalele în defavoarea oamenilor.

"Colegul şi prietenul meu, ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o notă personală care a iscat multe discuţii, a adus în atenţia opiniei publice o problemă extrem de serioasă, pentru că, aşa cum ştiţi, sunt două specii de cormorani, care amândouă sunt în anexa 2, protejate de lege şi nu este permis să fie vânate. Numai că, atunci când faci o analiză a speciilor protejate, trebuie să te gândeşti la toate aspectele. Sigur că, probabil, analiza făcută atunci nu a avut în vedere efectul în timp al tipului de hrană pe care îl folosesc aceşti cormorani şi s-a constatat, în realitate, că aceste două specii consumă o cantitate, aşa cum spunea ministrul Daea şi îl cred, mai mare decât consumă toţi românii la un loc. Şi atunci, în momentul în care pui în balanţă oamenii şi animalele, niciodată, dar niciodată nu putem să alegem animalele în defavoarea oamenilor", a declarat ministrul Deneş.

Citește și Petre Daea și cormoranul: ”Este duşmanul numărul unu al peştelui”

Acesta a precizat că problema cormoranilor a fost discutată în cadrul întâlnirii de lucru de joi a Comisiei pentru ape, păduri şi fond cinegetic din Senat şi că se are în vedere modificarea legii vânătorii.

"Această discuţie am avut-o în cadrul acestei dezbateri, iar comisia de specialitate din Senatul României are în vedere, are în lucru modificarea legii vânătorii şi în acest sens, astfel încât aceste două specii să fie reglementate ca să putem să controlăm, dacă doriţi, şi să dezvoltăm la modul inteligent şi ştiinţific şi cele două specii, dar nici să nu ne afecteze creşterea în luciurile de apă din România a peştilor. Foarte mulţi dintre cei care au avut activităţi economice în acest domeniu au dat faliment din această cauză", a explicat ministrul Apelor şi Pădurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0632
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0632
USD
Azi 4.3104
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3104
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0632 RON
USD flag1 USD = 4.3104 RON
GBP flag1 GBP = 5.8585 RON
CHF flag1 CHF = 5.4178 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6783 RON
CAD flag1 CAD = 3.1161 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4380 RON
SEK flag1 SEK = 0.4628 RON
XAU flag1 XAU = 504.1740 RON
Monede Crypto
1 BTC = 499446.74RON
1 ETH = 19519.78RON
1 LTC = 491.99RON
1 XRP = 12.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20792.15-0.19%
BET-BK4026.51-0.10%
BET-EF1125.33-0.16%
BET-FI73860.790.28%
BET-NG1512.30-0.12%
BET-TR48251.51-0.19%
BET-TRN46652.62-0.19%
BET-XT1783.16-0.13%
BET-XT-TR4051.53-0.13%
BET-XT-TRN3927.31-0.13%
BETAeRO955.10-0.12%
BETPlus3045.49-0.19%
RTL46542.51-0.22%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel