Armata Rusiei, prima din Europa. Ce loc ocupă România

su_27_10692300
Armata rusă a fost plasată în fruntea clasamentului elaborat de publicația Business Insider privind statele europene cu cele mai puternice forțe militare. În alcătuirea topului s-a ținut cont de efectivul uman, de numărul de arme și tehnică de luptă și de nivelul de dezvoltare al țării în ansamblul ei. Locurile doi și trei au revenit Franței și Marii Britanii.

Astfel, cititorii Business Insider au aflat că armata Rusiei numără peste 3,5 milioane de militari, deține 20.300 de tancuri, aproape 4.000 de avioane, iar bugetul apărării se cifrează la aproximativ 47 de miliarde de dolari.

Cu un buget de 40 de miliarde de dolari, 388.000 de militari, peste 1200 de avioane, 406 tancuri și 118 nave, Franța a ocupat locul al doilea pe lista întocmită de Business Insider.

Poziția imediat următoare a revenit Marii Britanii. Cheltuielile alocate de Londra apărării au fost estimate de experții publicației la 50 de miliarde de dolari. În același timp, armata britanică numără în jur de 279.000 de militari, dispune de peste 800 de avioane, 227 de tancuri și 76 de nave.

În top-10 au intrat, de asemenea, Turcia, Germania, Italia, Spania, Polonia, Grecia și Ucraina. În topul Business Insider, România ocupă poziția a 16-a, înaintea Belarusului și Danemarcei, după Olanda și Norvegia. Efectivul armatei țării noastre a fost estimat la 177.750 de oameni, la un număr de 169 de avioane de luptă, 827 de tancuri și 48 de nave. Bugetul apărării este evaluat la 2,19 miliarde de dolari.

x close