INFRASTRUCTURĂ. Peste câţi ani va avea România 2.500 de kilometri de autostradă

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Varianta Ocolitoare a municipiului Carei, recepționată
Varianta Ocolitoare a municipiului Carei, recepționată

Șeful CNAIR, Narcis Ștefan Neaga, a anunțat, într-un interviu pentru DCNews și DCBusiness că în 2019 se vor construi 228-230 de kilometri de autostradă, din care 116 vor fi dați în exploatare. 

În cei 116 de kilometri intră și cei 43 de kilometri rămași din 2018. Întrebat câți kilometri de autostradă are România în prezent, șeful CNAIR a spus că, până la sfârșitul acestui an vor fi 807 kilometri și că până în 2020 se va ajunge la 1024 de kilometri. România ar avea nevoie de aproximativ 2500 de kilometri, de la est la vest și de la sud la nord. La un ritm de dare în exploatare de 100 km pe an, în 2035 vom avea cei 2500 de kilometri. 

Referindu-se la problemele și piedicile cu care se confruntă CNAIR în derularea tuturor proiectelor, Neaga a indicat mai multe momente. Pe șantier, dacă interesul constructorului este de a termina cât mai repede, pentru a lua altă lucrare, consultantul are interesul să tragă se timp. 

Problema utilităților. ”Durează prea mult până se obține un aviz de la proprietarul de utilități”, a spus șeful CNAIR, subliniind că nu se respectă termenele legale. Dar, a adăugat el, încet-încet, am ”început să ne împrietenim și cu proprietarii de utilități”. 

Forța de muncă. Oamenii nu vor să vină, dar această chestiune ar putea fi rezolvată prin importul de forță de muncă. În plus, a explodat prețul materialelor de construcții. 

Narcis Ștefan Neagă a anunțat, de asemenea, că se intenționează achiziționarea de către CNAIR a unui pachet majoritar de acțiuni de la o companie aflată în insolvență. O firmă de nivel mediu, care să dețină active, utilaje, oameni. Decizia urmează să fie formalizată, urmând ca în ianuarie să fie trimise invitațiile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298157.00RON
1 ETH = 14617.15RON
1 LTC = 387.34RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17033.13 0.50%
BET-BK 3128.57 0.33%
BET-FI 60676.44 0.32%
BET-NG 1214.76 0.19%
BET-TR 35341.66 0.50%
BET-TRN 34527.08 0.50%
BET-XT 1451.21 0.48%
BET-XT-TR 2977.25 0.48%
BET-XT-TRN 2913.50 0.48%
BETAeRO 1055.58 -0.24%
BETPlus 2515.66 0.49%
RTL 37409.94 0.49%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel