Urmărește dezbaterea live

ANRE. Producătorii de gaze sunt obligaţi să vândă 40% din total pe bursă

Antonia Popescu |
Data publicării:
Producţia de GAZE a Uniunii Europene a SCĂZUT
Producţia de GAZE a Uniunii Europene a SCĂZUT

Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie a aprobat vineri ordinele prin care producătorii de gaze sunt obligaţi să vândă 40% din total pe bursă.

Măsura a fost luată în contextul liberalizării pieţei de gaze naturale pentru consumatorii casnici începând cu data de 1 iulie 2020, pentru asigurarea accesului continuu în condiţii de egalitate a tuturor participanţilor la surse, îndeosebi a furnizorilor mici şi a clienţilor finali şi în vederea transpunerii modificărilor aduse prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.106/2020 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, potrivit unui comunicat al autorităţii, remis Agerpres.

Contract de finanțare, semnat între Transgaz și Banca Transilvania

Astfel, principalele măsuri instituite prin "Ordinul privind obligaţia de a oferta gaze naturale pe pieţele centralizate a producătorilor de gaze naturale a căror producţie anuală realizată în anul anterior depăşeşte 3.000.000 MWh" se referă la următoarele aspecte: stabilirea perioadei 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2022 în care producătorii de gaze naturale a căror producţie anuală realizată în anul anterior depăşeşte 3.000.000 MWh au obligaţia să oferteze vânzarea unor cantităţi de gaze naturale, cu livrare în perioada 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2022; cota anuală obligatorie de ofertare de 40% şi defalcarea acesteia pe produse standardizate stabilită pe perioade; cantităţile de gaze naturale; condiţiile minime obligatorii de ofertare şi tranzacţionare a cantităţilor de gaze naturale, precum şi condiţiile de îndeplinire a obligaţiei de ofertare.

Prin adoptarea "Ordinului privind obligaţia participanţilor la piaţa de gaze naturale de a oferta pe pieţele centralizate" se instituie: obligaţia de ofertare în calitate de vânzător prin aplicarea unei cote procentuale de 40% la cantitatea de gaze naturale pentru care participantul la piaţa de gaze naturale, în calitate de vânzător, încheie contracte de vânzare-cumpărare pe piaţa angro, începând cu data de 1 iulie 2020, cu excepţia tranzacţiilor realizate pe pieţele centralizate şi pe care o livrează în anul respectiv; obligaţia de ofertare în calitate de cumpărător prin aplicarea unei cote procentuale de 40% la cantitatea de gaze naturale pentru care participantul la piaţa de gaze naturale, în calitate de cumpărător, încheie contracte de vânzare-cumpărare începând cu data de 1 iulie 2020 pe piaţa angro, cu excepţia tranzacţiilor realizate pe pieţele centralizate, cu livrare în anul respectiv; condiţiile minime obligatorii de ofertare şi tranzacţionare a cantităţilor de gaze naturale, precum şi condiţiile de îndeplinire a obligaţiei de ofertare.

Obligativitatea producătorilor autohtoni cu o producţie anuală de cel puţin 3.000.000 MWh de a oferta un procent minim de gaze naturale pe pieţele centralizate din România, precum şi a participanţilor la piaţa de gaze naturale de a oferta pe pieţele centralizate cantităţi minime de gaze naturale atât în calitate de vânzător, cât şi în calitate de cumpărător, a fost reglementată cu scopul de a creşte lichiditatea pe piaţa de gaze naturale şi de a forma referinţe corecte de preţ prin tranzacţionarea de produse standardizate, care la rândul lor vor contribui la asigurarea condiţiilor pentru echilibrarea comercială a participanţilor la piaţă cât şi creşterea gradului de predictibilitate al pieţei.

Odată cu adoptarea acestor prevederi, vor fi favorizate tranzacţiile cu gaze naturale în mod concurenţial şi nediscriminatoriu, oferind tuturor participanţilor acces egal la această sursă de gaze, indiferent că sunt din România sau din alt stat membru UE, iar consumatorii, indiferent de apartenenţă, români sau din alte state membre, vor putea beneficia de acces la gazele naturale în aceleaşi condiţii şi la acelaşi preţ, după cum este precizat şi în cadrul directivelor europene privind vânzarea de gaze naturale, care trebuie realizată "în condiţii de egalitate, fără discriminare sau vreun dezavantaj în cadrul Comunităţii".

Piaţa gazelor din România a fost complet liberalizată la 1 iulie 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 321026.87RON
1 ETH = 16268.74RON
1 LTC = 454.63RON
1 XRP = 2.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.06%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16964.56 0.21%
BET-BK 3105.01 0.03%
BET-FI 60751.09 0.08%
BET-NG 1222.24 0.42%
BET-TR 35199.43 0.21%
BET-TRN 34388.12 0.21%
BET-XT 1447.65 0.16%
BET-XT-TR 2969.97 0.16%
BET-XT-TRN 2906.40 0.16%
BETAeRO 1082.40 -0.21%
BETPlus 2502.65 0.20%
RTL 37270.86 0.20%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel