Zidul Berlinului încă desparte Germania. De ce Estul votează AfD și privește spre Moscova

Victoria obținută de Alternativa pentru Germania în Saxonia-Anhalt nu reprezintă doar o înfrângere severă pentru partidele tradiționale. Harta scrutinului arată că, la aproape 36 de ani de la reunificare, vechea frontieră dintre Republica Federală Germania și Republica Democrată Germană continuă să se vadă în comportamentul electoral.

AfD a primit 43,8% din voturile exprimate la alegerile regionale din 6 septembrie, mai mult decât dublul rezultatului de 20,8% obținut în 2021. CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz și formațiunea care domina până acum landul, s-a prăbușit de la 37,1% la 17,2%.

SPD a obținut 9,3%, Verzii 8,9%, Die Linke 8,6%, iar Alianța Sahra Wagenknecht – BSW a intrat în parlament cu 5,3%. FDP, cu 2,6%, nu a trecut pragul electoral.

Prezența la urne a urcat la 77,8%, de la numai 60,3% în 2021, potrivit rezultatelor publicate de Tagesschau pe baza datelor autorității electorale. Prin urmare, victoria AfD nu poate fi explicată prin apatia alegătorilor sau prin mobilizarea unei minorități radicale. A fost un vot masiv, într-un scrutin cu o participare record pentru land după reunificare.

Mai mult, AfD a devenit prima formațiune în fiecare localitate din Saxonia-Anhalt. Nu vorbim despre câteva districte sărace, despre o ruptură între sate și orașe sau despre o victorie construită exclusiv în zonele rurale. Aproape întreg landul a transmis același mesaj politic.

Victoria AfD nu schimbă guvernul federal, dar îl lovește direct

Scrutinul a fost unul regional. Alegătorii au desemnat membrii Landtag-ului, parlamentul Saxoniei-Anhalt, nu Bundestagul de la Berlin. Rezultatul nu îl înlătură pe Friedrich Merz din funcția de cancelar și nu schimbă automat componența guvernului federal.

Din punct de vedere politic, însă, efectul depășește cu mult granițele landului.

Un sondaj realizat pentru ARD arată că 87% dintre alegătorii din Saxonia-Anhalt erau nemulțumiți de activitatea guvernului federal. Marcel Fratzscher, președintele Institutului German pentru Cercetare Economică, a descris rezultatul drept un „vot de neîncredere” acordat executivului condus de Merz, potrivit Reuters.

AfD nu a obținut însă majoritatea absolută în parlamentul regional. Celelalte partide refuză, cel puțin oficial, să intre într-o coaliție cu formațiunea condusă în land de Ulrich Siegmund. Organizația AfD din Saxonia-Anhalt este clasificată drept extremistă de dreapta de serviciul regional de protecție a Constituției.

Această „centură de protecție” ridicată de partidele tradiționale poate ține AfD în afara guvernării. Dar produce și un paradox: partidul care a câștigat detașat scrutinul poate susține că întregul sistem politic se coalizează pentru a împiedica opțiunea alegătorilor să ajungă la putere. Exact această narațiune alimentează votul antisistem.

AfD s-a născut în Vest, dar și-a găsit patria electorală în Est

Alternativa pentru Germania nu este un produs al fostei RDG. Partidul a fost înființat în 2013 de economiști și profesori universitari din Germania occidentală, inițial ca o formațiune conservatoare și eurosceptică, opusă programelor de salvare financiară din zona euro.

Ulterior, partidul s-a radicalizat, iar imigrația, identitatea națională și opoziția față de elite au înlocuit treptat tema monedei unice. AfD și-a găsit însă cei mai receptivi alegători în landurile care au făcut parte din Germania comunistă: Saxonia, Turingia, Brandenburg, Saxonia-Anhalt și Mecklenburg-Pomerania Inferioară.

Alegerile din ultimii ani au desenat în mod repetat pe harta Germaniei conturul fostei frontiere dintre Est și Vest. Diferența nu poate fi explicată printr-o singură cauză și nici redusă la formula comodă potrivit căreia est-germanii ar fi mai atrași de autoritarism.

Este vorba despre suprapunerea mai multor rupturi: economică, demografică, socială, culturală și politică.

Reunificarea a fost și o dezindustrializare brutală

Pentru Germania de Vest, reunificarea este povestea unei victorii istorice: căderea Zidului Berlinului, extinderea democrației și revenirea țării la unitate.

Pentru o parte a populației din Est, aceeași perioadă are o memorie mult mai complicată. Libertatea politică a venit împreună cu închiderea uzinelor, dispariția locurilor de muncă, pierderea statutului social și plecarea unei părți importante a generației tinere.

După reunificare, economia RDG a fost trecută rapid la regulile pieței. Treuhandanstalt, instituția creată pentru privatizarea întreprinderilor est-germane, a vândut, restructurat sau lichidat mii de companii. Numeroase fabrici incapabile să concureze cu industria occidentală au fost închise.

Pentru mulți locuitori ai Estului, economia de piață nu a intrat în viața lor prin prosperitate, ci prin șomaj și nesiguranță. Chiar și cei care au ulterior beneficiat de creșterea nivelului de trai au rămas cu amintirea unei lumi care s-a prăbușit aproape peste noapte.

OCDE arată că privatizările au fragmentat rețelele industriale est-germane și au slăbit ecosistemele care legau companiile de institutele locale de cercetare. Organizația constată, în același timp, că est-germanii continuă să fie slab reprezentați în pozițiile de conducere economică, politică și culturală, iar încrederea în instituții rămâne mai redusă în landurile estice. (Analiza OCDE privind dezvoltarea regională a Germaniei)

Diferența salarială nu a dispărut

Germania a investit sume uriașe în modernizarea Estului. Infrastructura, locuințele și serviciile publice nu mai pot fi comparate cu cele existente în momentul prăbușirii RDG. Diferențele s-au redus considerabil, dar nu au dispărut.

În 2024, venitul mediu anual al unui salariat cu normă întreagă era de 50.625 de euro în Est, față de 63.999 de euro în Vest. Diferența depășea astfel 13.300 de euro pe an, potrivit datelor prezentate în raportul guvernamental privind stadiul unității germane.

Un est-german poate avea astăzi un nivel de trai incomparabil mai bun decât în anii ’90 și, în același timp, să constate că rămâne mai slab plătit decât un occidental care face o muncă similară. Nemulțumirea nu este produsă numai de sărăcie, ci și de comparație.

Cercetătorii numesc acest fenomen „deprivare relativă”: oamenii nu își evaluează situația exclusiv prin ceea ce dețin, ci prin raportare la grupul despre care li s-a spus că le-a devenit egal.

Un studiu publicat în 2026 în revista Frontiers in Sociology a constatat că est-germanii intervievați raportau venituri mai reduse, un sentiment mai puternic de dezavantaj relativ și o neîncredere mai mare în instituțiile statului. Studiul a identificat, de asemenea, o răspândire mai mare a atitudinilor populiste și naționaliste și o utilizare mai frecventă a canalelor media alternative.

Rezultatul este important deoarece arată că votul AfD nu poate fi explicat numai prin situația materială. Economia creează terenul, dar percepția lipsei de respect și de reprezentare îl transformă în revoltă politică.

Estul a pierdut populație, tineri și centre de putere

Saxonia-Anhalt are puțin peste două milioane de locuitori. În numeroase localități, urmele depopulării sunt vizibile: școli închise, servicii publice mai greu accesibile, locuințe abandonate și o populație îmbătrânită.

La sfârșitul anului 2024, landul mai avea aproximativ 2,1 milioane de locuitori, iar prognozele arată că populația ar putea coborî sub pragul de două milioane până în 2031. Până în 2070, scăderea ar putea ajunge, în unele scenarii, la o treime.

Plecarea tinerilor produce mai mult decât o problemă economică. Comunitățile rămase capătă sentimentul că viitorul se construiește în altă parte – la Berlin, Hamburg, München sau Frankfurt – și că deciziile sunt luate de oameni care nu cunosc viața din orașele mici ale Estului.

Această impresie este accentuată de slaba prezență a est-germanilor în conducerile marilor companii, universităților, instituțiilor culturale și structurilor federale. După reunificare, numeroase funcții-cheie din administrația și economia Estului au fost ocupate de persoane venite din Vest.

Din punct de vedere juridic, locuitorii au devenit imediat cetățeni egali ai Germaniei. Din punctul de vedere al puterii efective, egalizarea a fost mult mai lentă.

Imigrația este o temă puternică inclusiv acolo unde sunt mai puțini imigranți

Una dintre aparentele contradicții ale votului pentru AfD este că partidul obține unele dintre cele mai bune rezultate în regiuni în care ponderea străinilor este mai mică decât în marile orașe vest-germane.

Acest lucru nu înseamnă că imigrația este lipsită de importanță pentru alegători. Dimpotrivă, ea devine simbolul unei nemulțumiri mai largi.

În comunitățile care au pierdut populație, locuri de muncă și servicii publice, sosirea refugiaților poate fi percepută drept încă o decizie luată de guvernul federal fără consultarea celor care trebuie să îi suporte efectele. AfD transformă acest sentiment într-un mesaj simplu: statul găsește bani și resurse pentru noii veniți, dar nu pentru oamenii care trăiesc de decenii în localitățile rămase în urmă.

Realitatea bugetară este mult mai complicată, însă în politică percepția poate cântări mai mult decât contabilitatea.

În plus, acolo unde contactul direct cu imigranții este redus, imaginea migrației este construită mai ales de televiziune, rețele sociale și cazurile spectaculoase de criminalitate. Frica nu are nevoie întotdeauna de o experiență personală pentru a deveni un factor electoral.

De la partidul comunist la dreapta radicală

După reunificare, votul de protest din Est era captat în principal de PDS, formațiunea succesoare a partidului comunist care condusese RDG. PDS a devenit ulterior componenta principală a partidului Die Linke.

Timp de ani, stânga radicală a fost vocea celor care considerau că au pierdut în urma reunificării. Ea promitea protecție socială, critica privatizările și acuza elitele occidentale că au tratat Estul ca pe un teritoriu cucerit economic.

În prezent, o parte considerabilă a acestui electorat s-a mutat către AfD. Nemulțumirea a rămas, dar sensul ei ideologic s-a schimbat.

În locul discursului despre clase sociale și redistribuirea bogăției, AfD propune un discurs despre națiune, granițe, ordine și suveranitate. În locul promisiunii că statul va corecta efectele capitalismului, partidul promite că va reda controlul unei comunități despre care susține că a fost ignorată.

În acest sens, alegătorii nu au trecut neapărat printr-o convertire doctrinară de la comunism la extrema dreaptă. S-a schimbat partidul care reușește să transforme sentimentul de abandon într-o ofertă politică.

Relația specială cu Rusia

AfD găsește în Est și un public mai receptiv pentru pozițiile sale favorabile restabilirii relațiilor cu Moscova și reducerii sprijinului acordat Ucrainei.

Explicația nu trebuie redusă la nostalgia după Uniunea Sovietică. În RDG, Rusia era prezentă în educație, în armată, în economie și în viața publică. După reunificare, companiile din landurile estice au continuat să privească relațiile comerciale cu Rusia ca pe o posibilitate economică.

Pentru o parte a electoratului, sancțiunile, scumpirea energiei și ajutorul pentru Ucraina sunt văzute prin prisma costurilor suportate de Germania. AfD leagă aceste teme de același mesaj general: guvernul de la Berlin apără priorități externe și europene înaintea intereselor propriilor cetățeni.

Această poziționare diferențiază puternic Estul german de Polonia sau statele baltice. Toate au trecut prin comunism, dar memoria dominației sovietice este diferită. În Polonia și în țările baltice, Rusia este percepută predominant ca amenințare istorică. În fosta RDG, raportarea este mai amestecată și uneori mai puțin ostilă.

AfD a transformat stigmatul est-german într-o identitate politică

După reunificare, est-germanilor li s-a cerut permanent să se adapteze: la economia de piață, la instituțiile occidentale, la noile reguli profesionale și la o cultură publică stabilită în Vest.

AfD le oferă o inversare a acestei relații. Partidul le spune că nu ei sunt cei care trebuie să se schimbe, ci Germania condusă de elitele occidentale.

Este un mesaj extrem de puternic pentru alegătorii care consideră că experiența lor a fost ignorată sau prezentată exclusiv ca un trecut de care trebuie să se rușineze. AfD nu vinde numai măsuri împotriva imigrației. Vinde recunoaștere, apartenență și posibilitatea unei revanșe simbolice.

Partidul a recuperat inclusiv limbajul revoluției pașnice din 1989. Sloganurile despre o nouă „schimbare” sugerează că actuala elită politică ar semăna cu vechiul regim, iar AfD ar reprezenta opoziția populară care trebuie să o răstoarne.

Comparația este discutabilă istoric, dar eficientă electoral. Oamenii care au văzut un sistem aparent stabil prăbușindu-se în câteva luni sunt mai puțin dispuși să creadă că actuala ordine politică este definitivă.

Nu toată fosta Germanie de Est votează la fel

Succesul AfD nu trebuie transformat într-o etichetă aplicată tuturor est-germanilor. Berlinul are o structură politică diferită, marile orașe universitare votează altfel decât localitățile rurale, iar milioane de alegători din Est resping formațiunea.

De asemenea, AfD nu mai este exclusiv un fenomen estic. Partidul a crescut și în landurile occidentale, iar sondajele naționale îl plasează la niveluri care ar fi părut imposibile în urmă cu câțiva ani.

Estul funcționează însă ca un accelerator. Aici se întâlnesc pierderile economice ale tranziției, depopularea, slaba reprezentare în elite, neîncrederea în instituții și reacția față de schimbările culturale din Germania contemporană.

De aceea, rezultatul din Saxonia-Anhalt nu poate fi tratat doar ca un accident regional.

Zidul invizibil

Germania a reușit o performanță economică și instituțională uriașă după 1990. A modernizat infrastructura Estului, a transferat resurse masive și a redus o mare parte dintre diferențele existente la momentul reunificării.

Dar unitatea teritorială nu a produs automat și unitate socială.

În statistici, Estul continuă să aibă salarii mai mici, mai puține sedii de companii importante, o populație mai îmbătrânită și mai puțini reprezentanți în pozițiile de putere. În memoria colectivă, reunificarea rămâne pentru unii o eliberare, iar pentru alții o combinație între libertate și pierderea întregii lumi cunoscute.

AfD a înțeles această fisură mai bine decât partidele tradiționale. În timp ce acestea vorbesc despre miliardele investite și despre succesul reunificării, partidul vorbește despre umilință, lipsă de control și nevoia de revanșă.

Formațiunea poate fi împiedicată să intre la guvernare în Saxonia-Anhalt. Va fi însă mult mai greu de înlăturat cauza care a dus-o la aproape 44% din voturi.

Zidul Berlinului a fost demolat în 1989. Linia lui continuă însă să apară pe hărțile electorale ale Germaniei.