DCBusiness Opinii Zona euro nu va supraviețui fără convergență

Zona euro nu va supraviețui fără convergență

Bruno Le Maire dorește ca Germania și Franța să ajungă mai repede la un compromis privind uniunea bancară și piețele de capital, înțelegere indispensabilă, în opinia lui, pentru a proteja zona euro de viitoarele crize, scrie Reuters.

Într-un interviu publicat de cotidianul german Handelsblatat, ministrul francez al economiei și finanțelor cere, de asemenea, țărilor din zona euro să autorizeze transformarea Mecanismului european de stabilitate în Fondul unic de rezoluție, instrument menit să reglementeze într-o manieră ordonată defecțiunile bancare.

”Fără această convergență, zona euro nu va supraviețui pe termen lung”, crede Bruno Le Maire. ”Am discutat suficient de mult. Este timpul să luăm o decizie”, a punctat oficialul francez. Pe parcursul săptămânii trecute, Bruno Le Maire a comentat în termeni duri ezitările autorităților germane privind consolidarea zonei euro și a Uniunii Europene, în special proiectul de taxare a giganților IT.

Această luare de poziție survine cu câteva zile înainte ca, în 18 noiembrie, președintele Emmanuel Macron să se întâlnească, la Berlin, cu cancelarul Angela Merkel pentru a discuta despre acordul încheiat în iunie, la Meseberg, în vederea întăririi integrării europene, menționează Reuters.