DCBusiness Opinii Criza economică din 2008 VS criza economică de acum. Puncte comune

Criza economică din 2008 VS criza economică de acum. Puncte comune

Adrian Negrescu: Deciziille fiscale anunțate de guvern vin să pună gaz pe focul inflației
În urmă cu doisprezece ani, criza economică a lovit mai multe sectoare ce resimt efectele chiar și astăzi. Falimentul Lehman Brothers, a patra bancă de investiţii a Statelor Unite la acea vreme, a reprezentat atunci începutul oficial al crizei financiare globale. Iar când lumea părea să nu se fi recuperat în proporție mare, coronavirusul avertizează asupra unui eventual cutremur economic.

"Va fi mai rău decât în 2008", a declarat președintele FMI, Kristalina Georgieva. Dar ce au în comun criza economică de atunci cu ceea ce am putea trăi acum?

"Aceasta nu este o criză care este cauzată de decizii proaste sau politici proaste", explică Enrique Feás, Senior Research Fellow at the Elcano Royal Institute. În acest caz, sistemul financiar nu este complet spart, așa cum s-a întâmplat atunci, este pur și simplu străpuns de o criză de sănătate fără precedent. Guvernul spaniol, de exemplu, a insistat asupra faptului că, întâi de toate, ”virusul trebuie să fie stopat", iar apoi să înceapă reconstrucția economică, lucru care înseamnă realizarea unor aranjamente, nu reașezarea întregului sistem.

Citește continuarea pe DCNews: Asul din mâneca UE în cutremurul economic post-coronavirus. ”În 2008, nu aveam așa ceva!”